Masterat “Sănătatea reproducerii umane” – Detalii

pregnant-775036_1920Conform Hotărârii ARACIS din 30.06.2016 în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș s-a înființat  programul de studii de masterat Sănătatea Reproducerii Umane (SRU).

Prin acest masterat se va asigura extinderea profesionalizării și specializării absolvenților din ciclul de licență Asistență Medicală Generală și Moașe, pentru calificarea profesională de alți specialiști în domeniul sănătății, asistent medical șef, moașă șefă. Astfel, se creează  premizele absolvenților noștri de a-și putea lărgi posibilitățile de angajare în unitățile sanitare de stat și private. În plus,  în conformitate cu prevederile legale, studiile de masterat reprezintă ciclul II al studiilor universitare şi constituie o etapă pregătitoare obligatorie pentru studiile doctorale.

Programul propus respectă criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă stabiliţi în Metodologia ARACIS și asigură aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă, precum şi dezvoltarea unor noi capacităţi de cercetare ştiinţifică.

Menționăm că programul de studiu de masterat SRU se încadrează în nomenclatorul stabilit prin ordin de ministru al educației, la propunerea Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior. Programul se desfășoară pe perioada unui an și acumulează 60 credite ECTS.

Admiterea la acest Masterat va avea loc in luna septembrie după cum urmează:

Înscrierea: 20 – 21 septembrie 2016,
Admiterea: 22 – 23 septembrie 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram