Acces la o nouă colecție de cărți electronice medicale

Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează comunitatea academică cu privire la platforma de învățare medicală MedOne Education a editurii Thieme, care oferă acces online nelimitat, în perioada 7 octombrie – 30 noiembrie 2020, la o colecție de cărți electronice medicale.

Așadar, fie că ești student la Medicină, cercetător sau cadru medical, te poți bucura de un spectru variat de informații acreditate, de calitate și de actualitate, specifice ariei tale profesionale. În prezent, sunt disponibile online peste 100 de titluri din toate specializările medicale, atât preclinice, cât și clinice, atlase flexibook și manuale, o serie foarte populară și respectată de manuale necesare studenților mediciniști, dar și medicilor practicanți.

Sunt disponibile cărți din următoarele specializări: Anatomie, Biochimie, Cardiologie, Dermatologie, Farmacologie, Fiziologie, Genetică, Hematologie, Histologie, Imunologie, Medicină Generală, Microbiologie, Neurologie, Nutriție, Oftalmologie, Otorinolaringologie, Patologie, Radiologie, Stomatologie, Terapie.

Această importantă bibliotecă de cărti electronice acoperă fiecare curs din programa școlară medicală, pentru a ajuta studenții, cercetătorii și clinicienii cu subiecte de bază în medicină și științele vieții.


Intră în Profilul tău Instituțional (în tabul Acces gratuit temporar) de pe platforma enformation.ro și accesează peste 100 de titluri din toate specializările medicale. Accesul este disponibil din cadrul instituției sau de acasa.


Link de acces
 Thieme MedOne Education: https://medone-education.thieme.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram