Biblioteca UMFST redeschide sălile de lectură
Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță că începând de luni, 6 iulie 2020, sălile de lectură se vor redeschide, însă, pentru siguranța studenților și a personalului, cu o abordare diferită față de cea obișnuită, adaptându-se condițiilor actuale.
Pe lângă posibilitatea de a împrumuta cărți la domiciliu, studenții vor putea studia în sălile de lectură, repectând normele generale impuse în cadrul stării de alertă.
• Accesul va fi posibil pe bază de progamare, în număr limitat, pentru a evita aglomerarea.
- Rezervările pot fi făcute prin e-mail (biblio@umfst.ro), specificându-se filiala unde doriți să studiați (Medicină, Inginerie, Științe și Litere, Economie și Drept).
- În măsura în care rămân locuri disponibile, vor putea să utilizeze sălile de lectură și persoanele fără rezervare prealabilă.
- Sala de lectură Publicații Periodice va avea acces limitat – max. 3 persoane.
- Accesul în campusul de pe str. Gh. Marinescu 38, respectiv spre Biblioteca de Medicină se va face pe poarta principală a Universității.
- Accesul la Biblioteca de Inginerie, Științe și Litere, Economie și Drept se va realiza pe traseul obișnuit, respectând marcajele.
- Studenții UMFST pot folosi oricare dintre filialele Bibliotecii, indiferent de programul de studiu pe care îl frecventează.
MĂSURI PREVENTIVE :
- La intrare, vă rugăm să vă dezinfectați mâinile și să traversați covorașele dezifectante.
- Utilizaţi mască de protecţie pe tot parcursul șederii în bibliotecă (acoperind nasul și gura).
- Păstrați distanța de siguranță de minimum 1,5 m între dumneavoastră şi alţi utilizatori.
- Respectați indicatoarele afișate.
Vă asigurăm că aplicăm în mod responsabil toate recomandările privind dezinfectarea zonelor de interacțiune intensă (mobilier, clanțe/mânere, uși acces, grupuri sanitare).
În plus, vă rugăm să țineți seama de măsurile impuse de autorități, care sunt totodată condiții obligatorii pe durata utilizării Bibliotecii.
Programul sălilor de lectură va fi următorul:
• Luni – vineri, intervalul orar 8.00-16.00, structurat astfel:
8.00 – 11.00 – Program de studiu
11.00-12.00 – Curățenie, dezinfectare
12.00-15.30 – Program de studiu
- Sâmbătă – duminică – închis