Biblioteca Universitară se redeschide începând de mâine. Iată ce reguli trebuie respectate
Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se redeschide începând de miercuri, 20 mai 2020, ora 8.00, și va avea o abordare diferită față de cea obișnuită. Programul de lucru va fi de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16.00. În zilele de weekend, Biblioteca va fi închisă.
Astfel, Biblioteca își va relua activitatea cu publicul adaptându-se condițiilor actuale, va oferi servicii de împrumut la domiciliu, restituiri de publicații, vizări fișe de lichidare și înscrieri la bibliotecă.
Vizitatorii vor trebui să repecte normele generale impuse în cadrul stării de alertă.
- Pentru moment, accesul va fi posibil doar la Biroul Împrumut și Relații cu Publicul, în număr limitat, pentru a evita aglomerarea.
- Rezervările pot fi făcute: online (http://liberty.umftgm.ro:8080/liberty/libraryHome.do), telefonic (0265-215 551, int. 117), prin e-mail (biblio@umfst.ro) sau prin intermediul bibliotecarului de serviciu, în Bibliotecă neavând acces la Catalogul online.
- Recomandarea este ca rezervarea să fie realizată online, catalogul Bibliotecii putând fi accesat la linkul: http://liberty.umftgm.ro:8080/liberty/libraryHome.do.
- Ridicarea documentelor se va realiza în maximum 48 ore de la plasarea rezervării.
- Accesul în campusul de pe str. Gh. Marinescu, nr. 38, respectiv spre Biblioteca de Medicină se va face pe poarta principală, iar accesul în clădirea Bibliotecii se va face prin intrarea din spatele Bibliotecii.
- Accesul la filialele Bibliotecii (Biblioteca de Inginerie, Științe și Litere, Economie și Drept) se va realiza pe traseul obișnuit, respectând marcajele.
- La intrare, vă rugăm să vă dezinfectați mâinile.
- Preluarea-restituirea publicațiilor se face cu respectarea tuturor normelor impuse de situația actuală: documentele restituite vor fi păstrate în carantină pentru o perioadă de 4 zile, înainte de repunerea în circulație.
- Timpul maxim de staționare/utilizator este de 15 minute.
- Accesul în sălile de lectură nu va fi permis.
- Accesul la raft nu va fi permis.
Igiena documentelor de Bibliotecă :
- Documentele se restituie la biroul special amenajat în acest scop.
- Documentele restituite se plasează în carantină, într-un spațiu special amenajat, în funcție de data restituirii.
- Carantina durează 4 zile.
- După perioada de carantină, documentele se aranjează la raft și se pot repune în circulație.
Vă asigurăm că aplicăm în mod responsabil toate recomandările privind dezinfectarea zonelor de interacțiune intensă (mobilier, clanțe/mânere, uși acces, grupuri sanitare).
În plus, vă rugăm să țineți seama de măsurile impuse de autorități, care sunt totodată condiții obligatorii pe durata vizitării Bibliotecii:
- Utilizaţi masca de protecţie pe tot parcursul vizitei.
- La intrarea în Bibliotecă, utilizați produsele dezinfectante puse la dispoziţia dumneavoastră în incinta Bibliotecii pentru curăţarea şi igienizarea mâinilor.
- Păstrați distanța de siguranță de minimum 1,5 metri între dumneavoastră şi alţi utilizatori.
- Respectați indicatoarele afișate în acest scop.