Curs postuniversitar în domeniul infrastructurilor critice

Departamentul de Formare Profesională Continuă din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează cu privire la programul postuniversitar: „Formarea și pregătirea ofițerilor de legătură pentru securitatea infrastructurilor critice naționale/europene, specialist în infrastructura critică națională/europeană”, care se va desfășura online în perioada aprilie 2021 – iunie/iulie 2021.

Scopul acestui program îl constituie dezvoltarea și formarea profesională continuă a categoriilor de persoane implicate în domeniul protecției infrastructurilor critice, care sunt activități care au drept scop asigurarea funcționalității, a continuității și a integrității infrastructurilor critice pentru a descuraja, diminua și neutraliza amenințările, riscurile sau vulnerabilitățile identificate.

Obiectivul general al programului îl reprezintă identificarea și analizarea modalităților de realizare a protecției infrastructurii critice în vederea asigurării funcționării sistemului economic-social în condițiile manifestării amenințărilor și vulnerabilităților specifice.

Obiectivele specifice urmărite în acest program sunt:

• formarea de noi competențe;

• formarea și consolidarea cunoștințelor în domeniul protecției infrastructurii critice;

• înțelegerea interdependențelor dintre sectoarele infrastructurii critice;

• identificarea formelor specifice de manifestare a pericolelor și amenințărilor;

• evaluarea impactului protecției infrastructurii critice asupra derulării proceselor economice, sociale, politice și informaționale;

• identificarea formelor de parteneriat public – privat pentru asigurarea protecției infrastructurii critice.

Acest program se adresează tuturor ofițerilor de legătură din cadrul autorităților publice responsabile și proprietarilor/operatorilor/ administratorilor de infrastructuri critice naționale/europene, precum și personalului din cadrul diverselor organizații economice și autorități publice, interesat de ocuparea funcției de ofițer de legătură pentru securitatea infrastructurii critice naționale/europene.

Ocupația de Ofițer de legătură pentru securitatea infrastructurii critice naționale/europene este stabilită în Codul Ocupațiilor din România (Cod COR 242227).

Informații suplimentare se pot obține la adresele de e-mail: ioana.catana@umfst.ro, nicolae.ploesteanu@umfst.ro sau la numerele de telefon: 0265 262 275 int. 102, 0745510422.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram