Delegație universitară din Kazakhstan, în vizită la UMF Tîrgu Mureș
O delegație a Universității Medicale de Stat din Karaganda, Kazakhstan, formată din prof. Gaukhar Zhumabekova, șeful Departamentului de Medicină de Urgență, și dr. Elmira Kultanova, s-a aflat marți, 18 septembrie 2018, în vizită la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș.
Delegația Universității din Karaganda, cea mai importantă universitate medicală din Kazakhstan, se află în România cu scopul de a vedea cum funcționează sistemul medical de urgență. Alături de oaspeții străini s-au aflat dr. Bogdan Pop, directorul adjunct al Departamentului pentru Situații de Urgență, și dr. Maria Salanţa, coordonatorul SMURD Tîrgu Mureș.
În cadrul întâlnirii rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, le-a prezentat oaspeților Universitatea și cele mai importante preocupări ale acesteia, fiind identificate direcții de colaborare între Universitatea din Karaganda și Universitatea noastră. Printre acestea se numără mobilitățile ERASMUS de studiu sau stagii de practică pentru studenți.
La finalul întâlnirii cu conducerea UMF Tîrgu Mureș, oaspeții au vizitat campusul Universității, de care s-au arătat extrem de încântați. Aceștia au apreciat infrastructura didactică și de cercetare, în special Centrul de Simulare și Abilități Practice al Universității.