Eveniment expozițional unic la UMFST!

Descoperă invențiile și arta lui Leonardo da Vinci și surprinde o secvență din secretele celui mai puternic imperiu din istoria antică într-un eveniment expozițional unic la UMFST!

Sala Polivalentă a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va găzdui, în perioada 19 mai – 15 iunie 2023, un eveniment deosebit, cultural – educativ, interactiv și unic la nivel de concept, reunind pentru prima dată în același spațiu expozițional cele două expoziții:  „Mașinile lui Leonardo da Vinci” și „Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor”.

Vizitatorii vor putea admira invențiile tehnice, dar și arta, tablouri și fresce – reproduceri, aparținând geniului renascentist, Leonardo da Vinci, în cadrul expoziției interactive „Mașinile lui Leonardo da Vinci”, structurată pe patru categorii: mașini pentru zbor, mașini hidraulice, mașinării și concepte pentru construcții civile, mașini militare, alături de cele 44 de exponate din cadrul expoziției „Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor”, mașinării inovatoare, armuri impresionante purtate de soldați și de celebri gladiatori din Roma Antică.

Expoziția cultural – educativă „Mașinile lui Leonardo da Vinci” este compusă din replici fidele ale modelelor concepute de maestru, bazate pe schițele originale ale acestuia și realizate de pricepuți meșteșugari italieni – multe dintre modele fiind interactive. Materialele alese pentru reconstrucția mașinilor sunt asemenea celor care ar fi fost folosite în perioada renascentistă. Tururile ghidate vor oferi vizitatorilor posibilitatea de a interacționa cu 14 dintre cele peste 40 de exponate ce uimesc prin ingeniozitatea mecanismelor folosite și în zilele noastre.

Expoziția „Mașinile lui Leonardo da Vinci” se înscrie în galeria marilor evenimente culturale ale lumii. Aflată în circuitul internațional din 2003, a inclus 82 de orașe, 28 de țări și 5 continente, stabilind un număr record de vizitatori, peste 12+ milioane, la nivel mondial.

Descris ca fiind arhetipul „Omului Renascentist”, a cărui curiozitate era egalată doar de puterea sa de creație și considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii, Leonardo di ser Piero da Vinci, cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci – d. 2 mai 1519, Amboise) a fost un spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor din perioada renascentistă.

„Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor” este cea de-a doua expoziție care va putea fi admirată în paralel, în cadrul aceluiași spațiu expozițional.

Expoziția dedicată nu doar pasionaților de istorie, ci tuturor celor fascinați de secretele celui mai puternic imperiu din istoria omenirii, oferă publicului larg posibilitatea de a admira mașinării inovatoare folosite în luptă, tehnică militară și tehnologii civile, armuri impresionante purtate de soldați și de celebri gladiatori, reconstruite de artizanii și specialiștii de la Muzeul „Leonardo da Vinci” din Florența, Italia.

Expoziția cuprinde și o serie de elemente vestimentare, uniforme purtate de soldați, tunica interioară şi tunica exterioară din mătase, dar și obiecte vestimentare nelipsite din garderoba femeii romane. Conceptul arcului roman, a cărui tehnică a stat la baza construcțiilor și a progresului imperiului, apeducte, poduri, viaducte, precum și alte elemente construite pentru eficiența în luptă, berbecul roman, turnul de asalt, turnul de apărare, catapulta vor încânta vizitatorii.

Inaugurarea oficială a evenimentului expozițional, organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, sub patronajul Institutului Italian de Cultură Bucureşti și a Muzeului „Leonardo da Vinci” din Italia, va avea loc vineri, 19 mai 2023, ora 16:00, la Sala Polivalentă din campusul Universității, str. Gh. Marinescu, nr. 38.

Programul de vizitare (acces gratuit):

Expozițiile sunt accesibile grupurilor organizate și publicului larg, în perioada 19 mai – 15 iunie 2023, după următorul program:

  • Marți – vineri, 10:00 – 14:00, interval orar rezervat grupurilor coordonate de profesori care doresc să realizeze activități cultural – educative (vizită, lecții deschise, concursuri, competiții), cu implicarea elevilor din ciclul primar, gimnazial, liceal sau a studenților, cu programare prealabilă, minim trei zile înainte, la adresa de email rezervare.expozitie@umfst.ro;
  • Miercuri – vineri, 16:00 – 20:00, interval orar destinat publicului larg, acces liber (fără programare/ rezervare);
  • Sâmbătă – duminică, 10:00 – 18:00, acces liber publicului larg;

Luni – închis.

Evenimentul organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se bucură de sprijinul Ligii Studenților din Târgu Mureș și a Asociației „Milites Marisensis”.


Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram