Față în Față cu Angajatorii (FFA), mai 2023
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prin Compartimentul Relații cu Piața Muncii și Societatea Antreprenorială Studențească – SAS UMFST, în parteneriat cu Asociația ESTIEM LG MUREȘ, organizează în data de 10 mai 2023 evenimentul devenit tradiție „Față în Față cu Angajatorii” (FFA), ediția 2023.
În acest context, studenții vor avea posibilitatea să interacționeze în mod direct cu angajatorii pentru o mai bună cunoaștere a ofertelor existente pe piața muncii. Workshop-urile practice vor asigura informațiile necesare privind perspectivele în carieră după absolvire, dar și familiarizarea cu tehnologiile de producție/ fabricație utilizate în cadrul proceselor.
Un alt avantaj al evenimentului care aduce față în față studenți și angajatori îl reprezintă oportunitatea studenților de a cunoaște așteptările pe care le are angajatorul privind nivelul de pregătire al absolvenților, abilități și competențe.
Noutatea acestei ediții o reprezintă faptul că standurile angajatorilor vor fi organizate la sedii diferite, în funcție de spațiile facultăților vizate, astfel:
- Specializările Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației și Facultății de Științe și Litere „Petru Maior” – str. N. Iorga nr. 1.
- Specializările Facultății de Medicină – str. Victor Babeș nr. 15 (Centrul UNIX).
- Specializările Facultății de Farmacie – str. Gh. Marinescu, nr. 38 (Clădirea Facultății de Farmacie).
- Specializările Facultății de Economie și Drept – str. Livezeni nr. 69.
Informații detaliate și înscrieri angajatori: https://u2b.umfst.ro/ffa.