Final de Proiect Erasmus+ Vocational WebLeap

Proiectul Erasmus+ Vocational WebLeap, în care Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș este partener, a ajuns la final.

Parteneriatul strategic derulat în perioada 2019-2022, a fost constituit din alianța a trei universități, trei școli vocaționale de tip VET, două firme private și o organizație non-guvernamentală din Turcia, Grecia, România, Republica Macedonia de Nord și Spania. 

Proiectul, susținut prin activități specifice desfășurate în cadrul Facultății de Economie și Drept, a  pus accent pe crearea unei structuri educaționale de tip e-Learning fiabilă, flexibilă, eficientă și care poate fi implementată în școlile vocaționale din țările partenere. În acest sens,  au fost proiectate și dezvoltate  trei cursuri pentru începători, avansați și foarte avansați cu tema „Proiectare și Dezvoltare Web”, prin intermediul  platformei Moodle. Cursurile sunt destinate în primul rând elevilor de la specializările de informatică din școlile vocaționale, dar și celor care sunt pasionați de utilizarea facilităților mediului online.

UMFST G.E. Palade Tg. Mureș, Universitatea Duzce din Turcia și DIAS VET din Grecia au contribuit la proiectarea structurii celor trei cursuri și au formulat conținutul educațional în cooperare cu partenerii din școlile vocaționale și din întreprinderile private combinând: abordările IT actuale în educație, programele școlare analitice ale țărilor partenere și instrumentele actuale din domeniul Proiectare și Dezvoltare Web. Școlile partenere în proiect au fost implicate în modelarea conținutului educațional a celor trei cursuri, pe baza  experienței lor în activitatea didactică precum și pe baza  cunoștințelor în domeniu. Cursurile în format electronic au fost testate în două etape, întâi de către profesori și apoi de către elevi, absolvenți și experți IT. Această procedură a permis corectarea și îmbunătățirea cursurilor adaptate la nivelul de cunoaștere, corespunzător fiecărei categorii de elevi: începători, avansați sau foarte avansați.

Mai multe detalii privind dezvoltarea proiectului, cursurilor se regăsesc pe site-ul web al proiectului sau pe canalele social media:

www.vocwebleap.org
www.facebook.com/vocwebleap
www.twitter.com/vocwebleap

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram