FOTO: Caravana UMFST străbate țara!
Caravana Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a pornit la drum și a ajuns până în acest moment la licee din județele Mureș, Harghita, Bistrița Năsăud și Maramureș.
Studenții Universității noastre s-au întâlnit cu elevi din cadrul mai multor licee din țară, le-au prezentat acestora oferta educațională a Universității pentru anul universitar 2019-2020 și motive pentru care să aleagă să studieze la UMFST Târgu Mureș.
Elevii s-au arătat extrem de încântați de program, le-au adresat voluntarilor întrebări referitoare la examenul de admitere, cursurile de pregătire pentru admitere, simularea examenului de admitere, infrastructura didactică și de cercetare etc. La rândul lor, cadrele didactice au apreciat demersul UMFST Târgu Mureș de a veni în întâmpinarea elevilor cu o ofertă educațională extrem de variată și atractivă.