IBM și UMF Tîrgu Mureș, parteneri într-un proiect de modernizare a sistemelor informaționale
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a găzduit luni, 29 mai, evenimentul de prezentare a rezultatelor programelor de voluntariat ale IBM Corporate Service Corps desfășurate la Tîrgu Mureș în ultimele patru săptămâni.
Programul IBM Corporate Service Corps a oferit în mod gratuit acces la expertiză și consultanță unui număr de organizații atent selectate cu scopul de a întări capacitatea acestora de a adopta tehnologii inovative, pentru a răspunde cu succes provocărilor din mediul social și economic în care activează. IBM Corporate Service Corps este un program filantropic lansat de IBM în anul 2008, prin intermediul căruia se urmărește rezolvarea problemelor comunităților din întreaga lume.
La eveniment au luat parte echipele celor patru organizaţii locale implicate în proiect: UMF Tîrgu Mureș, Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureş, Asociaţia „Divers” și Institutul Est-European pentru Sănătatea Reproducerii (EEIRH).
Programele au beneficiat de asistența unei echipe multidisciplinare formată din specialiști de top ai IBM care provin din USA, Japonia, Australia, Taiwan, India, Filipine și Costa Rica, fiecare dintre ei dispunând de o vastă experiență internațională în domeniile managementului de proiect, managementului resurselor, analizei de proces, arhitecturilor de sistem, securitate informatică și comunicații. Astfel, la evenimentul de luni, 29 mai, au fost prezenți la Tîrgu Mureș: Mike McGuire – IBM Australia, William Sing – IBM Costa Rica, Craig Coscia – IBM USA, Carol Mayer IBM USA, Tomohiro Suzuki – IBM Japan, Dinesh Wadekar – IBM India, Donald McMullin – IBM USA, Daphne Lan – IBM Taiwan, Thuy Luong – IBM USA, Cheryl Ann Cunanan – IBM Philippines, Ernesto Jourde González – IBM Peru.
Ron Keren, Country Leader, IBM Romania, s-a arătat onorat să se afle la Tîrgu Mureș și a transmis că specialiști din întreaga lume și-au împărtășit experiențele în cadrul acestui proiect. Totodată, a felicitat cele patru organizaţii locale implicate în proiect.
Concept inovativ „Smart University”
UMF Tîrgu Mureș, în parteneriat cu IBM Corporate Service Corps, a planificat un concept inovativ intitulat „Smart University”, în cadrul unui proiect care vizează identificarea de noi tehnologii informaționale pentru optimizarea proceselor educaționale și de management integrat din cadrul instituției.
Obiectivul proiectului a fost dezvoltarea unui plan integrat de modernizare a sistemelor informaționale din cadrul Universității prin dezvoltarea platformei e-UMF existente, precum și prin identificarea și implementarea de noi tehnologii de inteligență artificială de tipul Cognitive Computing și Internet of Things asociate la Cloud Computing, Digital Storage, Paperless Office, Software as a Service.
Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că acest concept de „Smart University” aparține Universității în ideea de a face un salt în față în ceea ce privește managementul academic, modalitățile de predare și de evaluare a studenților.
„Toate cele patru entități au făcut lucruri bune pentru Tîrgu Mureș și vor face în continuare. Acest eveniment este și un exercițiu de colaborare pentru că suntem complementari. În calitate de gazdă, am dorit deschiderea la „Petru Maior” și încheierea la UMF Tîrgu Mureș. Veți afla, cu siguranță, informații interesante. Până acum a fost lucrul frumos, de acum devine greu. Ceea ce am făcut până acum s-a croit cu ajutorul unor experți cu totul excepționali. Am fost impresionat să văd, astăzi, o primă formă a raportului pe care domniile lor l-au pregătit pentru noi. Dacă vrem să fim competitivi, iar acest eveniment să aibă și o consecință concret, trebuie să ne gândim cum să facem bine, înțelept și cu eficiență”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei.
Centru for High Performance Computing
Rectorul Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, prof. dr. Călin Enăchescu, a anunțat că în cadrul proiectului au fost puse bazele înființării unui Centru for High Performance Computing, un proiect foarte generos care va pune universitățile pe harta cercetării europene.
„Comunitatea ar trebui să fie conștientă de faptul că IBM a făcut un efort extraordinar pentru a ne sprijini în dezvoltarea unui program la Universitatea „Petru Maior”, și anume un proiect foarte generos – crearea unui Centru for High Performance Computing. Acest lucru înseamnă că universitățile vor avea abilități deosebite de cercetare, care ne vor pune pe harta cercetării europene în acest domeniu. În prezent, puterea de calcul și sistemele de calcul performante reprezintă un bun care trebuie apreciat și folosit ca atare. Cu ajutorul specialiștilor de la IBM am pus bazele acestui centru. Împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie vom înființa acest centru într-o perioadă de timp relativ scurtă, iar acest lucru se datorează IBM care ne-a acordat sprijin, iar Universitatea „Petru Maior” beneficiază de un super computer pe care îl vom utiliza în dezvoltarea acestui centru”, a afirmat prof. dr. Călin Enăchescu.
La rândul său, președintele Asociației „Divers”, Maria Koreck, și-a exprimat recunoștința față de specialiștii IBM care au făcut eforturi extraordinare în realizarea unui proiect care și-a propus să îmbunătățească prezența organizației în mediul online, în special în Social Media.
Reprezentanta Institutului Est-European pentru Sănătatea Reproducerii (EEIRH), Ionela Horga, a precizat că proiectul cu IBM vizează domeniul violenței în familie, pornind de la faptul că numai în ultimele luni au fost ucise patru femei – victime ale violenței în familie. Astfel, s-a lucrat la dezvoltarea unei aplicații care va cuprinde informații ce vor răspunde nevoilor victimei.
„Momentul de față ne arată că victimele violenței în familie nu au informații corecte despre ce înseamnă violența în familie, nu știu unde să meargă, la ce instituții să se adreseze și nu știu de ce tip de servicii pot să beneficieze. Aplicația ne va ajuta să ajungem la victime și potențiale victime, indiferent că se află în mediul rural sau urban, și ea va funcționa independent de conexiunea la internet”, a arătat Ionela Horga.