Învățământ farmaceutic de calitate în noul sediu al Facultății de Farmacie

Daniela Lucia Muntean Decan FarmaÎn amfiteatrele şi laboratoarele moderne ale noului sediu al Facultății de Farmacie, Centrul Integrat de Învățământ Farmaceutic, studenții își vor însuși tainele unei profesii complexe, nobile și frumoase. Pentru a avea acces la un învățământ farmaceutic de calitate, viitorii candidați trebuie să știe că se pot înscrie la sesiunea de admitere din septembrie 2017, în perioada 6-7 septembrie.

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează, în data de 14 septembrie, examenul de admitere pentru ocuparea celor 84 de locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie, programul de studiu Farmacie. Metodologia de admitere este identică cu cea din sesiunea iulie 2017.

Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș este locul cel mai potrivit în care să vă însușiţi tainele unor profesii care vă vor situa printre elitele societății românești, fiind în fapt angajamente pentru o misiune care depășește limitele altor profesii, întotdeauna europeană, niciodată izolată în mod absolut în propriile-i granițe”, a afirmat prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean, Decanul Facultății de Farmacie.

Oferta educațională a Facultății de Farmacie

Facultatea de Farmacie are în prezent două programe de studii de licență:

  1. Programul de studii: Farmacie cu o durată de 5 ani, program acreditat ARACIS, care se desfășoară în două limbi: limba română și limba maghiară;
  2. Programul de studii: Cosmetică medicală. Tehnologia produsului cosmetic, cu o durată de 3 ani, un program introdus acum doi ani, autorizat ARACIS și care se desfășoară în limba română.

Continuarea studiilor la ambele specializări este asigurată prin programele de master, prin studii universitare de doctorat, respectiv studii postuniversitare (rezidenţiat, cursuri de perfecţionare).

În prezent, în Facultatea de Farmacie se desfășoară trei programe de master acreditate ARACIS, fiecare, cu durata de 1 an:

  • Calitatea medicamentului, alimentului și mediului – limba română;
  • Cosmetologie și dermofarmacie – limba română;
  • Biotehnologie medicală – limba maghiară.

facultatea de farmacieCe individualizează Facultatea de Farmacie din Tîrgu Mureș printre celelalte facultăți din țară?

  • clădirea impunătoare, nouă, modernă, situată într-un peisaj parcă desprins din poveste;
  • accesul la un învățământ de calitate, atât din perspectiva conținutului curriculei universitare cât și a flexibilităţii acesteia;
  • profesionalismul, experiența și dăruirea cadrelor didactice dornice să pună bazele formării voastre ulterioare;
  • baza materială solidă, care nu se rezumă doar la săli de curs moderne, laboratoare spațioase și  biblioteci de specialitate, centru de simulare ci și la terenuri de sport, grădină botanică proprie, grădină de plante medicinale, piscină, microcantină etc;
  • capacitatea de adaptare la evoluţia societăţii, la nevoile ei;
  • capacitatea de a forma farmacişti în spiritul a ceea ce profesia a fost odinioară, dar şi în spiritul a ceea ce este azi.

Informații suplimentare referitoare la sesiunea de admitere din septembrie se pot obține accesând site-ul Universității: www.umftgm.ro.

farmacie panoramare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram