Maratonul vaccinării, gata de start! Mii de persoane sunt așteptate să se vaccineze

Locuitorii județului Mureș și nu numai sunt așteptați, în perioada 14 – 16 mai 2021, la Maratonul vaccinării, o acțiune de vaccinare în masă, fără programare, dedicată persoanelor cu vârsta de peste 16 ani.

Maratonul vaccinării este organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, unitățile sanitare mureșene, asociațiile studențești din cadrul UMFST și primăriile din județul Mureș, cu sprijinul Comitetului Național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

Aspectele organizatorice ale acțiunii de vaccinare au fost prezentate joi, 13 mai 2021, în cadrul unei conferințe de presă, la care au participat: prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Mara Togănel, prefectul județului Mureș, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, dr. Iuliu Moldovan, directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, și dr. Vass Levente, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Pentru Maratonul vaccinării sunt pregătite aproximativ 3.000 de doze de vaccin, însă numărul acestora poate fi suplimentat dacă va fi nevoie. În acțiune sunt implicați aproximativ 300 de voluntari și sunt organizate 10 fluxuri de vaccinare, fapt care permite imunizarea unui număr de la 60 până la 100 de persoane în decurs de o oră. Timp de 72 de ore, de vineri, ora 8.00, până luni, ora 8.00, orice persoană nevaccinată este așteptată cu cartea de identitate valabilă la sediul Facultății de Farmacie din cadrul UMFST (str. Gheorghe Marinescu, nr. 38). Vaccinul administrat este cel produs de compania Pfizer BioNTech. 

Rectorul UMFST, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că Maratonul vaccinării este un demers național care a fost inițiat în cadrul celor șase universități tradiționale de medicină și farmacie din România și a anunțat prezența, la UMFST, a coordonatorului campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiță, și a profesorului universitar doctor Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

„De-a lungul timpului, convingerea mea a fost că rostul unei universități este nu doar acela de a instrui studenți, de a forma oameni foarte bine calificați, ci în egală măsură de a se implica în viața comunității locale, de a veni cu idei creative și de a le pune în practică. Este o declarație de misiune pe care o are fiecare instituție de învățământ superior din lume, pentru că în esență universitățile reprezintă motorul dezvoltării oricărei regiuni. Succesul maratonului organizat în interiorul universităților se datorează faptului că la asemenea evenimente de interes național își unesc forțele toate autoritățile competente. Am apreciat modul în care fiecare instituție implicată în organizarea acestei acțiuni a acționat și pot spune că este un model de bună colaborare. Este rostul nostru să facem și o formă suplimentară de educație civică și trebuie să știți că întregul proces de vaccinare este făcut pe bază de voluntariat”, a declarat rectorul UMFST.

În ceea ce privește rapelul, acesta se va organiza în aceeași locație peste trei săptămâni, iar rectorul UMFST a adăugat că se poartă discuții pentru a oferi populației și opțiunea unui alt tip de vaccin, care nu are nevoie de rapel, ci doar de o doză unică.

Directorul Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan, a arătat că cea mai importantă cale spre dobândirea unei imunități de 70% este vaccinarea. „Până în acest moment, în județul Mureș au intrat peste 160.000 de doze de vaccin, peste 60.000 de persoane din județul Mureș au ambele doze de vaccin făcute și 100.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză. Doresc să le mulțumesc tuturor instituțiilor implicate și cadrelor medicale. Legat de Maraton, am oferit suport pentru realizarea circuitelor, pentru asigurarea dozelor de vaccin necesare, undeva la 2.500 – 3.000, precum și a kit-urilor de vaccinare”, a precizat dr. Iuliu Moldovan.

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a declarat: „Suntem într-o formulă firească la nivelul județului Mureș pentru că perioada pe care o traversăm nu face decât să ne responsabilizeze în a aborda foarte serios lucrurile. În slujba mureșenilor se află toate autoritățile locale și județene. Ne despart câteva ore de debutul Maratonului vaccinării, o acțiune națională care s-a multiplicat și la nivel local.”

Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a transmis: „În calitate de cetățean și în calitate de șef al acestei instituții, am responsabilitatea de a arăta cât de importantă este vaccinarea și de a îndemna mureșenii să vină la Universitate și să primească vaccinul. Dacă numărul persoanelor vaccinate crește, atunci vom putea ridica restricțiile și vom avea din nou o viață normală. Ne dorim să se prezinte la vaccinare un număr cât mai mare de mureșeni. Organizarea Maratonului vaccinării este deosebită și doresc să le mulțumesc tuturor celor implicați în această organizare.”

La rândul său, primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a transmis că fiecare măsură adoptată și fiecare decizie luată în ultimele luni a fost cu gândul de a reveni la normalitate și a anunțat că până în acest moment la Târgu Mureș s-au utilizat peste 56.000 de doze de vaccin, fapt ce a dus la scăderea incidenței și la intrarea orașului în scenariul verde.

Dr. Vass Levente, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, a apreciat modul în care este organizat Maratonul vaccinării și a arătat că este îmbucurător faptul că județul Mureș se află în față la vaccinare. În același timp, a făcut un apel la autorități să mobilizeze populația din mediul rural pentru a se vaccina în cadrul acestei acțiuni. „Fac parte dintr-un Guvern care lasă astfel de inițiative să vină în față. Noi participăm că să secundăm, ca să vă ajutăm, la fel cum am făcut în ultimele patru luni în campania de vaccinare prin Guvernul României și prin Ministerul Sănătății”, a transmis dr. Vass Levente.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram