Marisiensis – Pilonul central al cercetării medicale studențești în România
Povestea care stă la baza acestui congres își are originea în evenimentul care a avut loc în anul 1995, când Președintele Ligii Studenților Tîrgu Mureș de atunci, Florin Buicu, a participat la Congresul Balcanic al Sudenților și Tinerilor Medici din Salonic, Grecia. Impresionat de ceea ce a văzut acolo și conștient de beneficiul unui astfel de eveniment, Florin Buicu organizează un congres la Tîrgu Mureș bazat pe modelul văzut la Salonic care va reprezenta de fapt și baza Congresului Național al Studenților și Tinerilor Medici. Primordial s-a înființat datorită faptului că studenților, medicilor stagiari si rezidenților nu li se oferea posibilitatea să își publice rezulatele cercetărilor pe care ei le realizau. În anul 1999, Marian Pop, președintele LSTGM din perioada respectivă, a înființat două mari proiecte: Marisiensis si Medifun. De atunci și până astăzi Marisiensis a fost organizat an de an, având o evoluție continuă și dobândind o importanță nemaipomentă, astfel că a ajuns la performanța în care medicii de renume din toate colțurile țării doresc să-și prezinte lucrările în cadrul evenimentului.
R: Statistica ultimilor ani arată un progres evident al acestui congres, anul trecut fiind inscrise peste 100 de lucrări științifice. Câte lucrări va găzdui cea de-a XIX-a ediție Marisiensis?
Iustinian Ioachim Simion: Congresul a luat amploare în ultimii ani, dacă acum 2-3 ani numărul lucrărilor se învârtea în jurul a 100, anul acesta debutează cu un număr de 240 de lucrări înscrise.
R: Din partea căror studeți primiți un feedback mai mare în ceea ce privește participarea activă la acest congres?
Iustinian Ioachim Simion: În anii din urmă majoritatea celor care participau la acest congres erau stundeți din anii mai mari 5 sau 6, dar începand cu anul trecut și inclusiv anul acesta, avem o participare foarte mare a studenților din anii 3 și 4 ,care practic a egalat-o daca nu chiar a ajuns să o depășească pe cea a studenților din anii 5, respectiv 6.
R: Studenții din anul 1 sunt interesți de astfel de activitați?
Iustinian Ioachim Simion: Da, sunt mulți studenți de anul 1 interesați , doar că aceștia participă la congres în mod pasiv, ceea ce este foarte bine pentru că doar așa vor putea dobândi cunoștiințele necesare pentru a realiza și ei în anii următori lucrări științifice din ce în ce mai bune.
R: Ce teme se vor aborda anul acesta la Marisiensis și care sunt cele mai preferate de studenți?
Iustinian Ioachim Simion: În fiecare an au fost abordate teme din ramurile chirurgicale, preclinice sau medicale și întodeuna a existat un echilibru între acestea. Depinde foarte mult și de disciplinele care au cercuri științifice, care sunt interesate să publice și desigur care sunt cele mai îndrăgite de studenți.
R: Cât timp i-ar lua unui student să pregătească o astfel de lucrare științifică și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze?
Iustinian Ioachim Simion: Depinde foarte mult de amploarea lucrării pe care tu vrei să o realizezi, unele lucrări necesită cațiva ani de studiu, dar poți să pregătești o lucrare și într-o săptămână. Bineînțeles că diferențierea se va face la premiere unde nu se va putea compara, cel puțin din punct de vedere al relevanței, o lucrare care are un eșantion de 1000 de pacienți cu una care are un eșantion de 20 de pacienți de exempu. După ce ai ales o temă care ți s-ar părea ție interesantă, următorul pas este să alegi ce fel de studiu vrei să faci retrospesctiv, prospectiv, dacă vrei sa cercetezi efectul unui medicament sau manifestările postoperatorii ale anumitor intervenții pe parcursul unui timp mai indelungat. De exemplu, la lucrarea mea de anul trecut am lucrat aproape 6 luni, timp în care mi-am colectat informațiile necesare din arhive, și am ajuns intr-un final la un eșantion de aproape 1000 de pacienți.
R: Aceste lucrări trebuie coordonate de profesori?
I: Da, e foarte important să ai pe cineva care să te ghideze, informația individulă nu e suficintă și de multe ori poate fi interpretată greșit. Ai nevoie de cineva care să iți spună dacă tema ta a mai fost abordată în ultimi ani și poate de la ideea ta să pornească o cercetare mai interesantă și mai de actualitate. Oarecum lipsa cunștiințelor tale va fi completată de perezența acestui coordonator, care fiind medic, are experiența în ceea ce înseamnă lucrări științifice.
R: Ce înseamnă să fi participant pasiv?
Iustinian Ioachim Simion: Să fi participant pasiv la un congres îți aduce o expeniență inedită, e singura modalitate prin care poți să vezi efectiv cum se prezintă și cum se structurează o lucrare și nu în ultimul rând să ți pasul cu actualitatea științifică și să vezi ce înseamnă de fapt un astfel de congres.
R: Anul acesta se anunță un invitat special Acad. Prof. Dr. Leon Danaila, care a stârnit curiozitatea multor stundenți, nerăbdători să-l întâlnească pe părintele neurochirurgiei românești. Cum a răspuns geniul neuroștiițelor la o astfel de invitație?
Iustinian Ioachim Simion: Mărturisesc că am fost personal să vorbesc cu acesta și Acad. Prof. Dr. Leon Danaila a răspuns cu mare drag acestei invitații, ceea ce ne-a bucurat foarte tare. Dar nu este singurul invitat special de anul acesta, la congres va fi prezent și Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu care este părintele transplatului hepatic. Aceștia vor suține conferințe care sunt de mare interes pentru studenți și nu numai. Ca dovadă am avut un feedback extraordinar pentru că am făcut un anunț cu participarea Acad. Prof. Dr. Leon Danaila și în decurs de doua zile pe rețele de socializare am avut peste 24 de mii de vizualizări și chiar am fost contactat de oameni din afara UMF-ului curioși să participe la această conferință pentru că pentru aceștia Dr. Leon Danaila reprezintă nu doar un medic, ci o lecție de viață.
R: Sunt invitați și profesori din străinătate să sunsțină conferințe?
Iustinian Ioachim Simion: Da, vor fi prezenți profesori din Austria, Turcia și Italia. De exemplu dr. Andreas Blöc (conferențiar la Universitatea de Medicină din Viena) va suține o conferința mai atipică, în care la fața locului, unul dintre studenții care participă la această conferință va fi ales să iși prezinte lucrarea științifică pe baza căruia mai departe dr Andreas Blöc) va susține o conferință, va pune intrebări în sală și va exista o comunicare directă intre acesta și cei prezenți.
R: Care este feedback-ul din partea studenților străini anul acesta?
Iustinian Ioachim Simion: Studenții străini par a fi atrași de Tîrgu Mureș, le place că Marisiensis este organizat intr-un mod profi, cu bun gust, dar în același timp sunt atrași și programele sociale din cadrul congresului. Anul trecut chiar am fost surprinși de entuziasmul unor studenți din Italia care au propus organizarea unui asttfel de congres și în Italia.
R: Care sunt cele mai interesante workshopuri din această ediție Marisiensis?
Iustinian Ioachim Simion: Anul acesta am pus accent pe partea de chirurgie, am întărit o colaborare extraordinară cu SSCR-ul care va avea un număr mare de workshopuri atât basic cât și advanced cuprinzând workshopuri precum noduri și suturi, schimburi de valvă semilunară, de urologie, de chirugie cardiacă, chirurgie pediatrică, chirurgie generală etc. Și anul acesta am făcut în așa fel încât toți cei doritori să participe la aceste workshopuri să o poată face, oferind un număr foarte mare de locuri la aceste workshopuri, avem peste 200 de locuri la cele de chirurgie, organizate cu ajutorul SSCR. Pe lângă acestea, vreau să amintesc un alt workshop interesant care a luat amploare în ultimii ani și anume cel de medicină în penitenciar, unde studenții au ocazia să afle tot felul de informații legate de psihoanaliză și modul în care deținuții trebuie abordați si tratați. Deci efectiv se va merge la penitenciar, se va intra în sectorul de deținere și se va discuta față în față cu deținuții, cărora li se va preda un curs inițial de către angajații penitenciarului și pe baza acestui curs studeții vor putea pune tot felul de intebări.
R: Miercuri, 22 Aprilie, va avea loc ceremonia de deschidere. Cum se va desfăsura această ceremonie și cine sunt invitații speciali?
Iustinian Ioachim Simion: La deschiderea oficială va fi prezentă conducerea UMF-ului, Liga Studenților, oficialități ale orașului și fiecare entitate va prezenta câte un speach legat de congresul Marisiensis. La deschiderea oficială, în prezidiu, ne va onora cu prezența și Ministrul Apărării Naționale Domnul Mircea Dușa. După toate acestea, în foaierul de la Teatrul Național se va putea servi un pahar de șampanie urmând ca de joi dimineață să înceapă efectiv partea științifică a congresului.
Anul acesta maratonul lucrărilor științifice, Congresul Internațional Marisiensis organizat de Liga Studenților Tîrgu Mureș, ajunge la cea de a XIX-a ediție, care se va desfășura în perioada 22-26 Aprilie 2015 în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Ceremonia de deschidere va avea loc Miercuri, 22 Aprilie, la Teatrul Național Tîrgu Mureș începând cu ora 18:00.
Grațiana Lateș – voluntar blog.lstgm.ro