Mobilități de plasament Erasmus+ pentru studenții doctoranzi
Biroul Erasmus+ oferă burse de plasament în cadrul programului Erasmus+ pentru doctoranzii din anul II, III și IV ai studiilor doctorale, care nu beneficiază de alte burse finanţate din fonduri UE.
Durata mobilităţii este de 2-6 luni/an, cu precizarea că în anul universitar următor mobilitatea se poate repeta. Pentru studenții doctoranzi din anul IV mobilitatea trebuie încheiată cu cel puțin 6 luni înainte de finalizarea studiilor doctorale. Plasamentul se poate desfăşura în universităţi, centre de cercetare sau spitale universitare din orice ţară a UE sau ţări care nu sunt membre UE, dar posedă carta Erasmus extinsă (ex. Turcia). Pentru efectuarea mobilității trebuie obținută o scrisoare de acceptare din partea şefului de departament sau al secţiei clinice respective.
Cuantumul bursei este 700 euro sau 650 euro/lună în funcție de țara de destinație, la care se adaugă decontarea de către UMF Tîrgu Mureș a cheltuielilor de transport în valoare de maximum 100 euro.
Aceste burse oferă posibiltatea doctoranzilor să stabilească relaţii de colaborare ştiinţifică şi să-şi realizeze o parte a părţii practice a tezei de doctorat în străinătate. Dosarele de candidatură trebuie să conţină: CV, o scrisoare de intenţie care să includă locaţia aleasă şi date de contact, o copie a cărţii de identitate și declarația pe proprie raspundere că nu beneficiază de alte burse finanţate din fonduri UE.
Dosarele de candidatură se depun în perioada 3-18 septembrie 2018, la Departamentul de Relaţii Internaţionale. Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail rel_int@umftgm.ro sau la numărul de telefon: 0265-215.551 int.235.