Mobilități de plasament Erasmus+ pentru studenții masteranzi
Biroul Erasmus+ din cadrul Departamentului de Relații Internaționale oferă studenților masteranzi de la toate programele de master, care nu beneficiază de alte burse finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, burse de plasament (stagiu) în cadrul programului Erasmus+.
Studenții aflați în ani terminali trebuie să încheie mobilitatea cu cel puțin trei luni înainte de finalizarea studiilor. Prin intermediul acestor burse masteranzii au posibilitatea de a-și stabili relaţii de colaborare ştiinţifică, precum şi de a-și realiza o parte a lucrării de disertaţie. Înscrierile se pot face până în data de 12 noiembrie 2018, la Departamentul de Relaţii Internaţionale.
Durata mobilităţii este de două luni/an și se poate desfăşura în universităţi, institutii de cercetare sau spitale din orice ţară a UE sau ţări care nu sunt membre UE dar posedă carta Erasmus + (ex. Turcia). Pentru efectuarea mobilității candidatii trebuie sa obținută o scrisoare de acceptare din partea şefului de departament sau al secţiei clinice în care se desfășoară mobilitatea.
Cuantumul bursei este cuprins între 650-700 euro/lună, în funcție de țara de destinație, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de transport în valoare de maximum 100 euro din fonduri proprii ale UMFST Târgu Mureș.
Dosarele de candidatură trebuie să conţină: CV ( inclusiv datele de contact), copie după suplimentul la diplomă, scrisoare de intenţie care să includă locaţia aleasă, date de contact, copie dupa Cartea de identitate, adeverință care să ateste statutul de masterand în UMFST Târgu Mures și declarație pe proprie raspundere că nu beneficiază de alte burse finanţate din fonduri UE.
Informații suplimentare se pot obține la adresa de e-mail: rel_int@umftgm.ro sau la numărul de telefon: 0265-215.551 interior 235.