Prima simulare a examenului de admitere, în format hibrid

Liga Studenților din Târgu Mureș anunță organizarea, în data de 27 martie 2022, începând cu ora 9.00, a primei simulări a examenului de admitere la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Ca noutate, prima ediție din anul 2022 se va desfășura în sistem hibrid. „Din dorința de a reda cât mai fidel atmosfera din cadrul examenului de admitere și de a vă ajuta să vă familiarizați cât mai bine cu tot ce include acesta, am decis ca simularea să aibă loc într-un format hibrid, atât onsite, cât și online pentru cei care din cauza anumitor circumstanțe nu pot lua parte fizic”, au transmis reprezentanții Ligii Studenților din Târgu Mureș.

Conform organizatorilor, sunt disponibile trei pachete pentru candidați, astfel: primul pachet cuprinde o singură simulare (80 lei), al doilea pachet cuprinde două simulări și mini-testele și simulările din anii precedenți (150 lei), iar cel de-al treilea pachet cuprinde toate cele trei simulări și mini-testele și simulările din anii precedenți (220 lei).

Înscrierile la simularea examenului de admitere se pot face până în data de 21 martie 2022 prin crearea unui cont pe site (http://simulareadmitere.lstgm.ro/) și alegerea pachetului de simulare dorit.

Toți participanții pot accesa pagina oficială de Facebook a simulării examenului de admitere 2022.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram