Progresele în domeniul imagisticii cardiace, prezentate la Conferința „CardioNET”

Deschidere conferinta CardionetSocietatea Română de Cardiologie și Societatea Maghiară de Cardiologie, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și Spitalul Clinic Județean de Urgență Tîrgu Mureș, desfășoară, în perioada 4-7 iulie 2018, cea de-a XVIII-a ediție a Conferinței Naționale de Cardiologie cu participare internațională „CardioNET”, o manifestare de înaltă ținută stiințifică.

Președintele Conferinței „CardioNET”, prof. dr. Imre Benedek, a transmis joi, 5 iulie 2018, în cadrul ceremoniei de deschidere a conferinței, că manifestarea științifică este organizată pentru prima oară sub auspiciile Societății Române de Cardiologie și a Societății Maghiare de Cardiologie. De asemenea, prof. dr. Imre Benedek a afirmat că educația, cercetarea, inovația și profesionalismul caracterizează Școala de Cardiologie din Tîrgu Mureș, arătând totodată că echipa reprezintă mândria sa.

Lucrările conferinţei se focalizează asupra progreselor actuale în domeniul imagisticii cardiace, electrofiziologiei, sindroamelor coronariene acute şi asupra noilor ghiduri europene în diagnosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare.

IMG_2200„Congresul ajunge la cea de-a XVIII-a ediție. Vă spun cu sinceritate că am fost prezentă aici încă din prima zi a primei ediții și cunosc foarte bine fiecare clipă zbuciumată și fiecare clipă fericită din acest congres pe parcursul celor 18 ani. Clinica de Cardiologie din Tîrgu Mureș s-a înființat în urmă cu 18 ani, când a debutat congresul. Congresul și-a propus dintotdeauna să fie o punte între Societatea Română și Societatea Maghiară de Cardiologie și aș dori să-i mulțumesc domnului profesor Dragoș Vinereanu, președintele Societății Române de Cardiologie, pentru deschiderea extraordinară pe care a arătat-o colectivului nostru de la preluarea mandatului de președinte și pentru acest suflu nou pe care l-a adus în manifestările noastre. Dacă ne unim eforturile să construim împreună, putem realiza mult mai mult decât dacă ne pierdem timpul în lupte inutile”, a precizat prof. dr. Theodora Benedek, președintele Comitetului Științific.

IMG_2283Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj Conferinței „CardioNET”, pe care l-a prezentat conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat în cadrul Departamentului de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale a României. Președintele Klaus Iohannis a arătat că această conferință reprezintă o verigă importantă și statornică în crearea de punți de legătură între medicină și cercetare științifică în domeniul cardiologiei din România și din Ungaria.

„Progresul în medicină depășește granițele fizice ale statelor, iar cooperarea între profesioniști prin intermediul rețelelor științifice reprezintă modalitatea cea mai potrivită de a ne uni forțele în lupta cu bolile cardiovasculare, care reprezintă în continuare principala cauză de deces în România. Tendința actuală este aceea a creării de spații transnaționale de servicii de sănătate, atât mobilitatea pacienților, cât și cea a profesioniștilor din sănătate fiind în creștere la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Tîrgu Mureș este un centru de referință regional pentru tratamentul infarctului miocardic acut. Vorbim despre un model de bune practici și am certitudinea că acest model poate fi replicat atât la nivel național, în alte domenii ale sănătății, cât și la nivel internațional. Centrul medical Tîrgu Mureș reprezintă un model de profesionalism, oferind pacienților șansa de a beneficia de tratament la cele mai înalte standarde, crescând astfel rata de supraviețuire, iar tinerilor medici le oferă șansa dezvoltării profesionale într-un mediu cu adevărat performant”, a transmis președintele României.

IMG_2287

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram