Raportul Rectorului UMFST Târgu Mureș privind starea Universității în anul 2018, prezentat comunității academice

1 Foto raport Leonard AzamfireiRectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a prezentat miercuri, 20 martie 2019, în cadrul unei ședinței festive a Senatului UMFST Târgu Mureș, raportul privind starea Universității în anul 2018.

„Raportul anual al Rectorului este o componentă a răspunderii publice asumată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, în concordanță cu prevederile art. 124 și art. 130 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, precum și cu prevederile Cartei Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș.

Acest Raport analizează starea Universității pe anul calendaristic 2018 în lumina Planului strategic de dezvoltare instituțională a Universității pentru perioada 2016-2020 și a Planului operațional al Universității pe anul 2018. Documentul conține date obiective, cuantificabile, legate de domeniile principale ale activității instituției, dar și interpretarea, acolo unde este cazul, a dinamicii unor realități.

Privind retrospectiv, 2018 a fost anul unificării Universității de Medicină și Farmacie cu Universitatea „Petru Maior”, demers legiferat de Hotărârea de Guvern nr. 735/2018. Procesul de fuziune a fost extrem de complex din punct de vedere administrativ, impunând o adaptare din mers în vederea funcționării noii structuri create. Din acest motiv, pe alocuri Raportul actual păstrează anumite informații care au specificitatea pentru una sau alta din cele două universități care au fuzionat.

Însă, în paralel, au continuat demersurile legate de reforma curriculară în structurile care au aparținut UMF, precum și investițiile în infrastructură.

Activitatea echipei aflate la conducerea Universității în această perioadă a urmărit aplicarea unor strategii și a unor măsuri de dezvoltare instituțională pe termen lung pentru creșterea vizibilității universității în plan intern și internațional, pentru consolidarea reputației sale de instituție de prestigiu și pentru întărirea stabilității sale financiare și administrative”, a transmis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

2 Foto raport rector

În acest moment, UMFST Târgu Mureș are 6 facultăți: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Inginerie, Facultatea de Științe și Litere și Facultatea de Economie și Drept. De asemenea, UMFST are o instituție de studii doctorale, care are în structura sa două componente: Școala Doctorală de Medicină și Farmacie și Școala Doctorală de Litere, Științe Umaniste și Aplicate. La acestea se adaugă numeroase structuri administrative care au un rol suport pentru activitățile didactice.

„În ceea ce privește situația programelor de studii, la nivelul UMFST Târgu Mureș, avem, în acest moment, 66 de programe de studii universitare de licență și masterat, dintre care 35 sunt programe de licență (14 la UMF și 21 la UPM) și 31 de programe la nivel de masterat (12 la UMF și 19 la UPM). Cred că este o universitare comprehensivă, care cuprinde foarte multe domenii, multe dintre ele sunt și devin complementare, astfel încât universitatea are potențial să dezvolte foarte multe activități în cooperare unele cu altele”, a arătat Rectorul UMFST Târgu Mureș.

În privința numărului de studenți, la nivel de licență sunt 7.850 de studenți, dintre care 3.235 la buget la linia română, 1.300 la buget la linia maghiară și 12 la linia engleză, iar restul sunt studenți cu taxă și studenți străini. La nivel de master, sunt 1.034 de studenți, dintre care 574 la buget și restul sunt studenți cu taxă. Astfel, la licență și la master sunt 4.452 de studenți la Medicină, 906 la Medicină Dentară, 696 la Farmacie, 800 la Inginerie, 600 la Științe și Litere și la Economie și 1.322 la Economie și Drept.

„Suntem într-un trend crescător în privința numărului de rezidenți. În acest moment, în centrul nostru universitar sunt 1.732 de rezidenți, majoritatea dintre ei la programele de medicină. În total, avem aproape 10.870 de studenți. Luând în calcul programul din Hamburg, anul viitor vom avea la UMFST Târgu Mureș peste 11.000 de studenți înmatriculați într-o formă sau alta”, a precizat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Se observă o creștere în privința cursurilor postuniversitare din zona medico-farmaceutică. Anul trecut, s-au organizat 63 de cursuri.

„Și pentru că  învățământul fără cercetare este probabil amputat, trebuie să remarc un trend ascendent care ne bucură pe care fiecare dintre noi, fiindcă la nivel de universitate avem, în 2018, 260 de articole ISI in extenso, în creștere față de anul precedent. Este important de precizat în ce reviste s-au publicat aceste articole, care este factorul de impact: 0,93 la Medicină, 0,73 la Medicină Dentară și 0,58 la Farmacie. Avem 9.000 de citări la nivel de universitare și un index hirsch de 33. Mergând spre UPM, aici avem 10,25 lucrări indexate ISI, cu un factor de impact care diferă în funcție de posibilitățile de publicare care există în zonele celor 3 facultăți”, a prezentat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

„Se observă o creștere semnificativă a numărului de proiecte de cercetare depuse de către UMF în anul 2018. Iată că am câștigat 30 de proiecte, față de 20 în anul anterior. Preluând informațiile de la UPM, una dintre surprizele plăcute a fost să văd că este disponibilitate pentru a aplica la proiecte de cercetare depuse, iată, 8. În privința numărului de brevete obținute anul trecut de UPM, acestea situează UMFST pe locul 3 la nivel național”, a continuat Rectorul UMFTS Târgu Mureș.

Cele două Școli Doctorale cuprind un număr de 88 de conducători de doctorat și 308 doctoranzi. În cadrul Școlii Doctorale de Medicină și Farmacie, în anul 2018 au activat un număr total de 242 de doctoranzi. În anul 2018, un număr total de 244 de articole ISI și BDI au fost publicate de către doctoranzi in extenso, în calitate de autor principal (149), respectiv coautor (97). Un număr de 141 articole ISI au fost publicate, dintre care în calitate de prim autor 48%. Proiecte și contracte de cercetare câștigate de doctoranzi derulate în anul 2018: depuse 7, dintre care au fost câștigate 5 granturi.

În cadrul Școlii Doctorale de Litere, Științe Umaniste și Aplicate, în anul 2018 au activat un număr de 77 doctoranzi. În anul 2018, au fost publicate 45 de articole in extenso ale doctoranzilor, în calitate de unic autor, în volume ale conferințelor internaționale (Proceedings Papers), iar un număr de 26 de articole in extenso, ca unic autor, în reviste indexate BDI (Erih Plus).

Orientările și obiectivele Departamentului de Relații Internaționale au continuat în 2018 pe cele ale anilor anteriori și au avut ca scop extinderea formelor de cooperare internațională cu accent pe accelerarea și diversificarea procesului de internaționalizare, adoptarea unei atitudini inovatoare și vizionare în relațiile sale cu partenerii, creșterea vizibilității și renumelui universității. În anul 2018, UMF a avut încheiate 110 acorduri bilaterale Erasmus+: 108 acțiunea KA103 și 2 acțiunea KA107. De cealaltă parte, în anul universitar 2017-2018, UPM avea 53 de acorduri bilaterale pe acțiunea KA103.

Ca și în anii precedenți (2014, 2015, 2016 și 2017), în anul 2018, UMF a primit cea mai mare finanțare de bază dintre toate universitățile de medicină și farmacie din România, mai mare chiar decât unele universități mari, cu număr mult mai mare de studenți decât universitatea noastră, pentru acțiunea KA103

În privința situației personalului din universitate, la nivel de universitate, statele de funcții însumează un total de 1.076 angajați, dintre care 590 personal didactic (54,83 % din totalul angajaților), 285 personal didactic auxiliar (26,49%) și 201 personal contractual (18,68%). Din totalul cadrelor didactice, 75 sunt profesori, 111 sunt conferențiari, 251 șef de lucrări/lectori, 76 sunt asistenți universitari titulari și 77 sunt asistenți titulari pe perioadă determinată.

În ceea ce privește situația financiară a universității, veniturile (încasările) totale realizate, după natura și sursa lor, la sfârșitul anului 2018, au fost de 160.210.241 lei. Cheltuielile (plățile) totale la sfârșitul anului 2018, înregistrate după natura și destinația lor, pe surse de finanțare, pe articole și alineate conform clasificației bugetare în vigoare, au fost de 142.666.780 lei.

Raportul anual al Rectorului privind starea UMFST Târgu Mureș în anul 2018 se regăsește pe site-ul Universității și poate fi consultat aici. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram