Șase noi proiecte câștigate de UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a câștigat, recent, în cadrul unei competiții naționale, șase noi proiecte în valoare de peste 1.800.000 lei, finanțate de Ministerul Educației Naționale din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2020.

Competiția a fost coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care a evaluat și selectat proiectele depuse de universităţi.

Cele șase proiecte câștigate au următoarele domenii de activitate:

  • Creşterea echităţii sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii (inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră). Titlu proiect: „Sprijinirea accesului la învățământul superior al persoanelor din medii defavorizate și corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii la  UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș” – Prof. univ. dr. Silviu Morariu, director de proiect.
  • Internaționalizarea învățământului superior din România. Titlu proiect: „Internaționalizarea UMFST G.E. Palade Tg. Mureș – strategie majoră pentru inovație și competitivitate” – Prof. univ. dr. Angela Borda, director de proiect.
  • Asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice din cadrul universităţilor. Titlu proiect: „Îmbunătățirea învățământului medico-farmaceutic din Tg. Mureș prin modernizarea Grădinii Botanice Universitare” – Conf. univ. dr. Corneliu Tanase, director de proiect.
  • Susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților. Titlu proiect: „Platformă de inovare pentru dezvoltare durabilă a comportamentului pro-antreprenorial în mediul academic UMFST G. E. Palade  Tg. Mureș” – Conf. univ. dr. Liviu Ciucan, director de proiect.
  • Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice. Titlu proiect: „Inovație și integrare pentru educație academică de excelență în UMFST G.E. Palade din Tg. Mureș” – Prof. univ. dr. Oana Mărginean, director de proiect.
  • Susținerea cercetării de excelență din universități. Titlu proiect „Junior Research Academy – susținerea excelenței în cercetare în rândul tinerilor cercetători din cadrul  UMFST George Emil Palade  Tg. Mureș” – Conf. univ. dr. Olah Peter.   

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram