UMFST obține o finanțare de peste 3,2 milioane de euro în programul Erasmus+
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale a publicat, în data de 18 mai 2020, rezultatele selecției pentru proiectele Erasmus+ de mobilități pentru studenți, personal academic și administrativ.
Cu o finanțare de peste 3,2 milioane de euro, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș se situează pe locul 2 raportat la toate universitățile din țară și pe locul 1 raportat la finanțarea mobilităților de practică pentru studenți.
Suma obținută se va constitui într-un instrument de lucru important în vederea atingerii unuia dintre obiectivele strategice ale Universității – internaționalizarea.
Departamentul de Relații Internaționale