Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), o universitate pentru Europa
Vă informăm că, în urma publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern nr. 735/2018, s-au finalizat procedurile juridice de comasare a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (UMFTGM) cu Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș (UPM).
Începând cu data de 20 septembrie 2018, denumirea oficială a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș devine Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST). Denumirea în limba engleză devine University of Medicine, Pharmacy, Sciences and Technology of Targu Mures.
Toate structurile academice și administrative ale UPM devin parte integrantă a UMFST, administrațiile celor două universități care au fuzionat începând deja activitățile specifice de organizare a activității în noua formă de organizare.
În actuala sa structură, UMFST are 10.726 de studenți (în programele de studii de licență, master, doctorat, rezidențiat și alte forme de pregătire), 35 de programe de studii de licență, 33 de programe de masterat și 7 domenii de doctorat. Personalul UMFST numără în prezent 1.233 de angajați din care 739 de cadre didactice și 494 de persoane încadrate ca personal didactic auxiliar și nedidactic.
Principalele preocupări ale conducerii UMFST în perioada imediat următoare sunt legate de demararea în bune condiții a noului an universitar, rezolvarea problemelor administrative stringente pentru a menține funcționalitatea noii structuri academice și armonizarea principalelor reglementări care guvernează funcționarea universității.
Punerea în practică a procesului de fuziune are la bază hotărârile celor două senate, documente publice care conțin prevederi concrete agreate de ambele universități.
Reiterez pentru fiecare membru al comunității academice UMFST, studenți și cadre didactice, că în urma fuziunii, activitatea didactică se va desfășura în cadrul acelorași programe de studii în care studenții au fost admiși și în cadrul acelorași facultăți. Cadrele didactice își vor desfășura activitatea conform statelor de funcții aprobate pentru anul universitar 2018-2019. Procesul fuziunii este, în primul rând, unul de natură administrativă, astfel încât nu vor exista niciun fel de perturbări în activitatea didactică. De asemenea, vă informez că nu sunt argumente financiare care să inducă temeri legate de o eventuală diminuare a drepturilor salariale, nici pentru salariații care au aparținut UMFTGM și nici pentru cei care provin de la UPM.
Totodată, menționez faptul că UMFST își menține integral atât statutul de UMF tradițional, alături de celelalte cinci UMF-uri din țară, precum și cel de universitate multiculturală, așa cum a fost definit el în Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Prin urmare, nu există niciun motiv de îngrijorare, nici pentru diminuarea rolului UMFST în învățământul medical din România și nici pentru funcționarea în bune condiții a învățământului în limba maghiară. De altfel, aceste două elemente au stat la baza întregului proces de negociere și sunt prevăzute în mod explicit în hotărârile celor doua senate.
Sper din toată inima ca fiecare să fiți parte a acestei construcții complexe.
Vă invit să participați la evenimentele specifice deschiderii noului an universitar, luni, 1 octombrie 2018, conform următorului program:
ora 10:00, Palatul Culturii – deschiderea oficială a anului universitar a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș;
ora 17:00, esplanada din fata Cladirii centrale – Ziua Națiunilor – eveniment dedicat studenților internaționali.
Rector UMFST Târgu Mureș
Prof. dr. Leonard Azamfirei