World of Medifun
Festivalul naţional studenţesc “MediFun” propune, în acest an, patru zile de distracţie, prin manifestările cultural-sportive care vor avea loc în cadrul evenimentului. În acest an, festivalul ajunge la ediţia a XVI-a şi se desfăşoară în 5-8 Mai. Organizatorii, Liga Studenţilor din Tîrgu-Mureş, estimează că în 2016 va există un număr mult mai mare de participanţi comparativ cu anii trecuţi.
Participanţii se organizează în echipe a câte 25 de participanţi activi din care 10 băieţi şi 10 fete. Numărul maxim de participanţi activi este de 30, echipe reprezentate de un nume, un steag, însemne distinctive, şi tricou-uniformă (care trebuie purtat pe tot parcursul evenimentului), conform instrucţiunilor primite de către organizatori. Pot participa studenţi din toate centrele universitare din ţară şi orice tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani”, se arată într-un comunicat de presă al Ligii Studenţilor Tîrgu-Mureş.
Echipele înscrise până la momentul de faţă sunt SPARTA, ALKOREEA NORD, ALKOREEA SUD, DIABEȚII, HIGH-CUI, PIRAŢII DE PE POKLOȘ, POKLOȘII PIRAȚSNERĂ, THE WALKING DRUNK, BURN IN HELL, IE şi BE, PANAMeA, ABSOLBEȚII şi TĂT. Dar dacă ai reuşit să îţi strângi echipa abia acum, nu e nicio problema. Mai poţi să o înscrii până în 4 mai, doar că taxa e de 40 RON/ persoană.
Echipele se vor angrena într-o competiţie unică în ţară cu probe diverse: sportive, culturale, sociale şi probe surpriză. În ceea ce priveşte probele sportive, acesteavor fi diferite şi vor acoperi o gama foarte largă de jocuri, printre care: fotbal masculin şi feminin, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, tenis cu piciorul, înot, jocuri pe calculator etc. Probele culturale vor fi axate pe dezvoltarea spiritului artistic al participanţilor prin concursuri de desen, cântat, actorie şi alte forme de exprimare artistică. Cele mai apreciate sunt însă probele surpriză, care pot fi organizate în orice moment din zi sau noapte şi sunt foarte variate, iar conţinutul lor nu este cunoscut de nimeni, exceptând un grup foarte restrâns de persoane, membri din echipa organizatorică, până în momentul desfăşurării acestora.
Chiar dacă mai sunt câteva zile până la Medifun, provocările au început deja, organizatorii pun la bătaie câteva premii pentru un norocos câştigător: “Punem la bătaie un tricou de organziator, un tricou cu Argatu cu autograf şi un six pack de bere celui/celei care îşi dau un update la poză de profil cu poză noastră (o poţi salva de pe link-ul acesta ) până în 25 Aprilie şi o păstrează până în 8 Mai + un comment la această postarea de pe facebook cu numele tău. Poza trebuie să fie publică şi păstrată până după Medifun. Premiul se acordă în dată de 8 mai, la party-ul de final.”
Pe parcursul evenimentului, accesul persoanelor care nu sunt înscrise în echipe, se va face contra cost, 50 lei/persoană pentru toată durata evenimentului sau 15 lei/persoană/zi. Nu în ultimul rând dorim să menţionăm confirmarea concertului Argatu în cadrul Medifun. Cunoaştem despre existenţa încă unei formaţii care îşi va face apariţia, dar organizatorii vor să păstreze surpriză.
Vlad Vunvulea – voluntar blog.umftgm.ro