Caravana mobilă de screening în județele Mureș, Alba și Harghita, programul lunii iunie
Screeningul îți poate salva viața! Fii responsabilă de sănătatea ta!
Screeningul pentru cancerul de col uterin este o metodă de prevenire a cancerului prin depistarea și tratarea anomaliilor în stadiu incipient care netratate pot evolua către cancerul de col uterin.
Acțiunile planificate cu caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin sunt orientate în această perioadă, în localități din județele Mureș, Alba și Harghita, pentru a asigura femeilor cu vârsta cuprinsă între 24 și 29 de ani servicii medicale gratuite de testare Babeș Papanicolau.
Programul acțiunilor de screening, luna iunie 2022:
- Cugir, jud. Alba – 03.06.2022, ora 11:00 (Str. Gheorghe Asachi, Nr 11 A, Centrul Comunitar Social)
- Joseni, jud. Harghita – 08.06.2022, ora 10:30 (Str. Principală, nr. 1276)
- Ciumani, jud. Harghita – 08.06.2022, ora 13:00 (Str. Principală, nr. 221)
- Suseni, jud. Harghita – 08.06.2022, ora 16:00 (Str. Principală, nr. 34)
- Ditrău, jud. Harghita – 09.06.2022, ora 16:00 (Str. Puskas Tivadar 6/A)
- Remetea, jud. Harghita – 09.06.2022, ora 17:30 (Pta. Cseres Tibor 23)
- Cut, jud. Alba – 10.06.2022, ora 10:30 (Primăria comunei Cut)
- Gârbova, jud. Alba – 10.06.2022, ora 12:00 (Căminul Cultural Gârbova)
- Hodac, jud. Mureș – 13.06.2022, ora 11:00,(Hodac, Festivalul “Udatul Nevestelor” la Podul Hodacului)
- Săsciori, jud. Alba – 17.06.2022, ora 11:00 (Primăria comunei Săsciori)
- Șugag, jud. Alba – 17.06.2022, ora 12:00 (Căminul cultural Șugag)
- Mureșeni, jud. Mureș – 20.06.2022, ora 09:00
- Rovinari, jud. Mureș – 20.06.2022, ora 11:00
- Băneasa, jud. Mureș – 21.06.2022, ora 16:00
- Valea Rece, jud. Mureș – 21.06.2022, ora 18:00
- Fântânele, jud. Mureș – 23.06.2022, ora 14:00
- Roșia de Secaș, jud. Alba – 24.06.2022, ora 10:30 (Dispensarul comunei Roșia de Secaș)
De asemenea, femeile din grupul ţintă, 30-64 de ani, sunt invitate să participe la acţiunile de informare-educare-conştientizare, al căror scop este de a atrage atenţia asupra importanţei testării, a depistării precoce a cancerului de col uterin şi a controalelor medicale regulate pentru a-și însuși un stil de viață sănătos.
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin este o acţiune care se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.