Reţeaua de screening pentru derularea Proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru

Prima rețea de screening pentru derularea ProiectuluiProgram de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru, a fost organizată la Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, începând cu data de 1 iunie 2022.

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) derulat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, are ca obiectiv creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate si servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin pentru 170.200 de femei din regiunea Centru, dintre care minim 50% aparțin grupurilor vulnerabile.

Cu ocazia organizării reţelei de screening a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost lansat și un serviciu special de telefonie, rezervat exclusiv participantelor la screening: Call-Center 0739.727.187.

Astfel, va fi asigurat accesul facil al femeilor sănătoase la serviciile medicale de screening în regim ambulatoriu, prin programarea prealabilă telefonică, in intervalul orar 08.00-16.00 (luni-vineri).

Acordarea serviciilor medicale de screening, respectiv test Babeș-Papanicolau (prin citologia cervicală clasică și prin citologie lichidă) și testarea HPV în regim ambulatoriu se realizează astfel:

  • În Cabinetul de obstetrică-ginecologie, camera 4064 (Luni-miercuri-vineri: 12.00-16.00; Marti și joi: 14.00-18.00), servicii medicale asigurate de către medicii specialişti/primari de obstetrică-ginecologie din cadrul Secţiei Clinice Obstetrică-ginecologie.
  • În Cabinetul de planificare familială, camera 4029, (Luni-miercuri-vineri: 12.00-16.00; Marti și joi: 14.00-18.00), de către cei doi medici de obstetrică-ginecologie.

În cadrul programului de screening, femeile beneficiază de consult de specialitate şi le sunt recoltate probe pentru testarea Babeş Papanicolau, la grupa de vârstă 24-29 de ani şi testarea HPV, la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin.

Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş Papanicolau, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt GRATUITE, fiind finanţate în cadrul proiectului, potrivit comunicatului de presă al SCJU Tg. Mureș. (atașat)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram