Cărți și jurnale electronice gratuite de la Cambridge University Press
Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează comunitatea academică că în lunile aprilie și mai, Cambridge University Press oferă acces, în mod gratuit, la o serie de cărți și jurnale electronice, care pot fi accesate de acasă.
„Alături de Clinical Key Student, o nouă resursă electronică este disponibilă prin Biblioteca Universității. Este vorba despre cărți și jurnale electronice ale Cambridge University Press, care, în lunile aprilie și mai, sunt gratuite pentru membrii Universității noastre”, au transmis reprezentanții Bibliotecii.
Pentru a accesa resursele Cambridge, abonate prin ANELIS Plus, precum și resursele oferite de Cambridge University Press, trebuie îndepliniți următorii pași:
- Crearea contului de acces mobil pentru Cambridge: http://www.info-edu.ro/activare-cont
- Conectarea cu user și parolă la platforma Cambridge Core: http://accesmobil.romdidac.ro/public/login
- Lista resurselor Cambridge abonate prin Anelis Plus (Cambridge Journals) este disponibilă aici: https://www.cambridge.org/core/what-we-publish/journals
- Pentru resursele (e-book-uri) puse la dispoziție gratuit de Cambridge University Press, până la sfârșitul lunii mai, link-ul direct este: www.cambridge.org/mybooks