Conferința doctoranzilor si postdoctoranzilor în Medicină și Farmacie
Cu ocazia Zilelor Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș, Școala doctorală în parteneriat cu UMF a organizat cea de-a 7-a ediție a Conferinței care aduce în același loc medici de top din domeniul cercetării științifice și medicale din România. Locația evenimentului a fost Clădirea Facultății de Medicină Dentară (MD) în amfiteatrul centrului integrat de MD.
Ceremonia de deschidere a debutat cu discursurile dr. prof. univ. Leonard Azamfirei, rectorul acestei Universități, ale dr. prof. univ. Daniela Dobru, director C.S.U.D si ale dr. prof. univ. Benedek Imre. Ne-a onorat cu prezența și dl. Ciprian Dobre, președintele Consiliului Județean Mureș.
Conferința propriu zisă a demarat cu prezentarea dr. prof. univ. Ario Santini, invitatul de onoare, pe tema modalității redactării unei lucrări științifice; “How to write a scientific paper”.
După pauză, prezentarea proiectelor a fost repartizată în cele 3 săli în funcție de categorie: Medicină preclinică, Medicină clinică (1,2,3,4), Medicină Dentară și nu în ultimul rând Farmacie. Printre proiectele susținute se numără: “Links between surgical landmarks of the temporal bone and cochlear implant approaches”- Lostun G, Brînzaniuc Klara; “Smoking habits of children institutionalized in family care homes in Mures and Harghita county”-Ferencz Iozsef Lorand, Finta Hajnal. Nu în ultimul rând menționâm proiectul: „Colorectal cancer managment”- Dobre A, Hintea A, Azamfirei L.
Finalul conferinței a anunțat finalul unei zile încărcate cu informații, idei și principii noi și revoluționare. Următorul eveniment de o amploare asemănătoare este vineri, 12 decembrie, “Sesiunea Științifică a cadrelor didactice” care va avea loc la Spitalul Județean Tîrgu Mureș, de asemenea în cadrul săptămânii aniversare UMF Tîrgu Mureș.
Vlad Vumvulea, voluntar blog.umftgm.ro