Curs de perfecționare al Asociației de Medicină de Laborator din România
Asociația de Medicină de Laborator din România anunță desfășurarea, în perioada 2 – 5 iunie 2021, a unui curs de perfecționare cu participare internațională, care are loc atât online, cât și onsite, la Târgu Mureș (Hotel Plaza). La curs s-au înscris 900 de participanți.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, UMF „Victor Babeș” Timișoara, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca, UMF „Carol Davila” București și UMF „Grigore T.Popa” Iași, având ca societăți profesionale partenere Societatea Română de Microbiologie și Societatea Română de Hematologie.
„Rezultatele de laborator contribuie în foarte mare măsură la luarea deciziilor medicale, la stabilirea ghidurilor și protocoalelor clinice, iar progresele în domenii de vârf ale medicinei de laborator (biologie moleculară, genetică) au impact în conduita clinică. Printre obiectivele AMLR se numără stabilirea unor rețele de comunicare între profesioniștii care lucrează în laboratoare medicale, implementarea tehnicilor avansate de diagnostic, stabilirea unor standarde exigente de calitate pentru munca de laborator. Expoziția de echipamente, reactivi și consumabile de laborator, precum și workshopurile organizate de companii vor contribui la crearea unei atmosfere de lucru interactive”, se arată pe site-ul cursului.
Președintele cursului este prof. univ. dr. Minodora Dobreanu. Manifestarea reprezintă o bună oportunitate pentru specialiști de a-și prezenta rezultatele cercetărilor. Rezumatele vor fi publicate în Revista Română de Medicină de Laborator (indexată ISI Thompson Reuters, cu factor de impact).
Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul: https://amlr.medical-congresses.ro/. Programul cursului se poate consulta aici.