Muzeul Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, partener al Muzeului Județean Mureș la Noaptea Muzeelor

„Muzeul Județean Mureș, alături de partenerii săi, vă invită la Noaptea Muzeelor 2021 – ajuns la a XV-a ediție va avea loc anul acesta sâmbătă, 12 iunie, începând cu ora 10, până la miezul nopții. De anul acesta, vom alege la fiecare ediție a Nopții Muzeelor un slogan sau o temă care să reprezinte specificul Muzeul Județean Mureș în raport cu acest eveniment. Anul acesta am ales sloganul: „Păstrăm tradiția și ne reconectăm la comunitate”.

Am pregătit un program hibrid, un maraton muzeal de excepție, în care am îmbinat programul cu publicul vizitator, în peste 20 de locații din Târgu Mureș și împrejurimi, cu programul  digital care va fi disponibil pe site-ul oficial al muzeului, începând cu ora 18:00 și care va cuprinde partea nevăzută a muzeului, unde vom intra în culisele Muzeului Județean Mureș.

Deschidem porțile muzeului pentru expoziții – temporare, permanente și online, ateliere interactive și demonstrative, pentru vizite la Palatul Culturii, Palatul Toldalagi, la pavilioanele TIME BOX de la Călugăreni, materiale video în care vom prezenta o parte a patrimoniului muzeal, activități în spații partenere și multe alte surprize. Anul acesta, intrarea la eveniment și la activitățile acestuia va fi liberă, în limita locurilor disponibile”, a
declarat ÖTVÖS Koppány Bulcsú, directorul Muzeului Județean Mureș în cadrul conferinței de presă unde au fost prezentate programul Noaptea Muzeelor și detalii privind inaugurarea noului site. 

Au mai luat cuvântul doamna Angela Pop, în calitate de director adjunct al instituției, despre tradiția și edițiile trecute ale Nopții Muzeelor, doamna Liliana Lirca, în calitate de coordonator al programului Noaptea Muzeelor 2021, precum și domnul Marc Dorel, cercetător științific al muzeului care a furnizat informații ce privesc vernisarea expoziției Mureșeni în tranșeele Marelui Război.

Inaugurarea oficială a paginii web pentru public va avea loc luni, 7 iunie 2021 și va avea un format extrem de accesibil, disponibil pentru varianta IOS și Android, cu puncte de meniu principale care se referă la vizitarea spațiilor muzeului, ateliere sau activități de pedagogie muzeală și cele mai importante evenimente ale Muzeului. În punctul de meniu principal va fi afișat programul complet al evenimentuui în format digital.

De la data inaugurării, până la Noaptea Muzeelor vor fi 5 zile în care publicul vizitator poate consulta programul NM2021 și astfel își poate rezerva locul pentru tururile ghidate programate pentru vizitatori în spațiile deschise pe data de 12 iunie.

Din data de 12 iune, de la ora 18:00 pe site-ul muzeului va fi disponibil MUZEUL DIGITAL. Acesta va cuprinde materiale video din toate secțiile muzeului și articole scrise cu un conținut atractiv pentru toți vizitatorii virtuali.

Link: http://muzeulmures.ro (limba română) și http://marosmuzeum.ro/ (limba maghiară).

RO

Muzeul Universității George Emil Palade a fost înființat din dorința de a conserva și promova moștenirea academică și de a surprinde specificul unei universități ale cărei deziderate sunt profesionalismul, performanța și prestigiul.

Muzeul, prin exponatele sale, vă propune, cu ocazia evenimentelor corelate Nopții Muzeelor din 12 iunie 2021, o incursiune în istoria acestei instituții de învățământ, sub toate valențele sale, de la evoluția celor două universităţi (Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea „Petru Maior”), până la redimensionarea în plan academic în urma fuziunii din anul 2018.

Proiectat în antiteză, sub o formă contemporană, ca semn al unei universități moderne, Muzeul se desfășoară pe șapte zone expoziționale dedicate istoricului și evoluției celor două universități, simbolurilor identitare și patronilor spirituali ai Universității, o zonă dedicată cercetării, Bibliotecii și Editurii Universității și spațiul de expunere destinat fiecărei Facultăți, în care se regăsesc exponate precum vase de lut din cca. 2200 – 1700 Î.Hr., certificat de vaccinare din anul 1846, coli de ierbar sau alte exponate deosebite.

În 12 iunie, Muzeul Universității George Emil Palade propune tururi ghidate la expoziția permanentă, alături de studenți ai specializării Istorie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, coordonați de către conf. univ. dr. Georgeta Fodor. Tururile vor fi în limba română, maghiară și limba engleză.

HU

A George Emil Palade Egyetemi Múzeumot abból a célból hozták létre, hogy megőrizzék és népszerűsítsék az akadémiai örökséget, és megragadják az egyetem sajátosságait, amelynek célja a professzionalizmus, a teljesítmény és a tekintély

A múzeum a kiállításain keresztül a 2021. június 12-i Múzeumok Éjszakájához kapcsolódó események alkalmával, minden oldaláról bemutatja ennek az oktatási intézménynek a történelmét, a két különálló egyetem fejlődésétől (Orvostudományi és Gyógyszerészeti Egyetem valamint a “Petru Maior” Egyetem), egész, a 2018-as egyesülés után átméretezett akadémiai egységig.

A kiállítást antitézisként, kortárs formában, a modern egyetem jeleként tervezték, igy a Múzeum hét kiállítási területet mutat be: a két egyetem történelmének és fejlődésének szentelt terület, egy az egyetem identitásszimbólumainak és szellemi védnökeinek szentelt terület; a kutatásnak szánt terület, a Könyvtár és Kiadó számára szentelt terület, valamint az egyes karoknak szánt kiállítótér, amelyen olyan kiállított tárgyak láthatok mind a Kr. E. 2200 – 1700 származó agyagedények, 1846ból származó oltási igazolvány, növénygyűjtemény lapok stb.

Június 12-én a Múzeum vezetett túrákat javasol az állandó kiállításon az egyetem történelem szakos hallgatóival Dr. Fodor Georgeta docens irányításával. A körbevezetések román, magyar és angol nyelven zajlanak.

EN

The George Emil Palade University Museum was founded in order to protect and promote the academic legacy of the University, and to reveal to the general public the identity of a University that has professionalism, performance and prestige as desiderata. The University Museum was opened, this year, on the 24th of January, and it is its first participation in the event Museums at Night – 2021. For this purpose, the Museum invites the viewers to a foray into the history of this prestigious educational and research institution, under all its valences, from the evolution of the two universities that merged in 2018, the University of Medicine and Pharmacy and Petru Maior University, until nowadays.

In its very modern structure, the Museum offers the visitors several exhibition areas including: two areas dedicated to the history and evolution of the two universities; one dedicated to the identity symbols and spiritual patrons of the present-day George Emil Palade University of Medicine, Pharmacy, Science, and Technology of Târgu Mureș; the area dedicated to researches led by university professors, the area dedicated to the University Library and its Publishing House and the exhibition space of each Faculty of the University, where one can see iconic exhibits, such as clay vessels from approx. 2200 – 1700 BC, a vaccination certificate from 1846 or surgical instruments.

On the 12th of June 2021, George Emil Palade University Museum proposes guided tours of the permanent exhibition led by students of History, coordinated by Associate Professor Ph.D. Georgeta Fodor. The tours will be led in Romanian, Hungarian and English.

Partenerii oficiali ai evenimentului Noaptea Muzeelor sunt: Teatrul Național Târgu-Mureș, Teatrul pentru Copii și Tineret Ariel, Ansamblul Artistic Mureș, Muzeul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mures, Fundația Culturală dr. Bernády György, Asociaţia K’Arte, Biblioteca Judeţeană Mureş, Biblioteca Teleki-Bolyai, Primăria Municipiului Târgu-Mureș, Grădina Zoologică din Târgu Mureş, Cetatea Medievală din Târgu Mureş, Comunitatea Evreiască Târgu-Mureş, Compania AQUASERV S.A., Atelierul de prezentare și Muzeul Petry, Petry Bistro & Wine, Asociația Visit Mureș, Uniunea Artiștilor Plastici – filiala Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Târgu Mure, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Asociația Milites Marisensis, Antheia Imperialis, Asociația ForCamp, Ansamblul Navarra Dance, Fotoclub Marx József, Restaurantul B.EAT, Cafeneaua 112 și SZFĖRA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram