Delegație UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, întâlnire de lucru la fabrica BOSCH din Blaj

IMG_1007O delegație a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, condusă de prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universității, a avut miercuri, 11 septembrie 2019, o întâlnire de lucru cu echipa de management a fabricii BOSCH din Blaj, condusă de Dirk Arnold, vicepreședinte al grupului BOSCH și director tehnic al fabricii din Blaj.

Discuțiile au avut ca temă punerea în practică a unor proiecte și obiective comune identificate și dezvoltate în cadrul întâlnirilor anterioare. Astfel, ca element de noutate, începând cu al doilea semestru al anului universitar 2019-2020, studenții Facultății de Inginerie vor putea participa la BOSCH ACADEMY, un pachet de seminarii/laboratoare susținute de experți din cadrul BOSCH, acestea fiind cuprinse în cadrul disciplinelor opționale și având alocate credite transferabile. Un element important de menționat este că la finalizarea acestor cursuri studenții vor susține un examen pentru dobândirea Certificatului BOSCH.

De asemenea, au fost discutate și aspecte legate de infrastructura didactică, amenajarea de spații de studiu și de relaxare pentru studenți.  În acest context și în ideea asigurării unui spațiu adecvat în care să se desfășoare seminariile BOSCH ACADEMY, compania BOSCH va investi în amenajarea și dotarea corespunzătoare a unui laborator de specialitate cu tema ”Lean Six Sigma”.

Atragerea companiilor pentru a investi în vederea creșterii nivelului dotărilor și implicit a pregătirii studenților este un obiectiv important pentru Universitatea noastră, până în prezent existând în lucru, în diferite faze de implementare, trei astfel de proiecte, respectiv Laboratorul BOSCH, Laboratorul Hirschmann și Laboratorul Azomureș.

Întrucât problematica fidelizării resursei umane implică provocări complexe pentru companii, care trebuie să găsească mijloace și metode de a face ca mediul de lucru să fie cât mai plăcut, confortabil și „asezonat” cu timp și spațiu de relaxare, pornind de la conceptul BOSCH IWC – Inspiring Working Conditions, în cadrul spațiului viitorului BISTRO ACADEMICA al Universității (str. Nicolae Iorga, nr. 1), companiile cu care Universitatea are parteneriate solide, concretizate în investiții în infrastructură didactică, de cercetare sau alte proiecte comune, vor putea să personalizeze/amenajeze anumite componente de construcție și/sau mobilier din acesta.

Toate aceste elemente se înscriu în motto-ul adoptat de Universitate, respectiv ”University to Business – U2B”, ca mod de subliniere a deschiderii pe care Universitatea o are către mediul economic, companiile care doresc să relaționeze cu Universitatea fiind invitate să se înscrie pe platforma https://u2b.umfst.ro, secțiunea „Înregistrare companii”.

BOSCH Academy 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram