Eveniment important în domeniul arhitecturii, la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

Bienala Națională de Arhitectură este cel mai important eveniment profesional al breslei arhitecților, organizat constant, din doi în doi ani, din anul 1994, de Uniunea Arhitecților din România.

Bienala are câte un concept nou pentru fiecare ediție, propus de conducerea Uniunii Arhitecților din România. Conceptul este structurat ca program cultural, având un conținut complex și de interes, atât pentru breasla arhitecților creatori, cât și pentru publicul larg cel căruia i se adresează producția de arhitectură. Tema ediției din acest an este: „Arhitectura se face împreună”.

Târgu Mureș găzduiește în acest an secțiunea Efemer care prezintă și premiază proiecte în care arta se împletește cu arhitectura, proiecte care pun în valoare mediul construit și valori culturale neglijate, dirijând atenția spre fenomene culturale și favorizând implicarea publicului.

Expoziția reunește 44 dintre cele mai bune proiecte finalizate în ultimii doi ani în întreaga țară, fiind astfel o celebrare a arhitecturii de calitate.

Proiectele au fost evaluate de un juriu format din arhitecți români și spanioli, cu activitate notabilă în evenimente culturale: arh. Javier Peña Ibáñez, arh. Oana Simionescu, arh. Ionel Pascu, curator fiind arh. Angela Kovács.

Evenimentele de la Târgu Mureș se desfășoară în perioada 13 – 14 octombrie 2023 și sunt realizate de Uniunea Arhitecților din România, în colaborare cu UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.

Program:

13 octombrie 2023, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș (str. Nicolae Iorga, nr. 1)

Expoziție și vizite

12.00: Expoziție cu lucrări ale studenților programului de studii Arhitectură din cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș;

14.00 – 15.00: vizita Cetății Târgu Mureș și a expoziției „Școli, colecții, mecenat”;

15.00 – 16.00: vizita Bibliotecii Teleki.

13 octombrie 2023, Incub Center (str. Fabricii de Zahăr, nr. 18 B)

Film și dezbatere

17.00: Filmul de arhitectură;

18.00 – 19.00: dezbatere despre proiectele municipiului Târgu Mureș cu colegi arhitecți, studenți, arhitectele șefe ale municipiului și județului, invitați;

19.00 – cina.

14 octombrie 2023, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș (str. Gheorghe Marinescu, nr.38)

Gala de premiere a secțiunii 12 „Efemer”

11.00: Vernisajul expoziției cu lucrarile prezentate la secția Efemer;

11.30-12.30: Conferința Javier Peña Ibañez – creatorul festivalului Concentrico „Efemer în arhitectură”;

12.30: Gala de premiere cu interludii muzicale susținute de un cvartet de coarde;

13.00-14.00: Cocktail;

14.00-15.00: Vizita ansamblului protejat al UMFST cu clădiri și parc.

Seara, concert de coarde in biserica reformată din Cetatea Târgu Mureș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram