Evenimentul de lansare a volumului omagial „IN HONOREM Lucian Teodor Chiriac – Dreptul – arta binelui și a dreptății”

Aula Magna a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a găzduit astăzi evenimentul de lansare a volumului omagial „IN HONOREM Lucian Teodor Chiriac – Dreptul – arta binelui și a dreptății”, publicat la Editura Universul Juridic, dedicat distinsului profesor universitar doctor Lucian Teodor Chiriac, doctor în drept și avocat de renume, la moment aniversar.

Alocuțiunile susținute în cadru festiv de către membrii comunității academice a UMFST, colegi din cadrul Departamentului de Drept și Administrație Publică, precum și distinșii invitați prezenți la eveniment, colegi, prieteni și colaboratori din țară și străinătate, au reprezentat un prilej de manifestare a prețuirii și aprecierii față de personalitatea, activitatea profesională și dăruirea pe care prof. univ. dr. Lucian Teodor Chiriac le-a manifestat în îndelungata carieră.

 „Un eveniment pe care eu, personal, îl consider un eveniment de suflet, …..un moment important din viața unui maestru…………….  În urmă cu ceva vreme, din inițiativa colegilor din departament și a unor prieteni și colaboratori, am inițiat elaborarea unui volum omagial, a cărui lansare are loc astăzi. Am lansat această invitație publică, am solicitat concursul și aportul unor colegi, a unor colaboratori și mă bucur enorm să văd că în Aula Magna a Universității, într-un cadru elegant, academic, putem să-l omagiem astăzi, la aniversarea celor 70 de ani, pe domnul profesor Lucian Chiriac, dar și pe omul și maestrul Lucian Chiriac.”   – Conf. univ. dr. Daniela Cristina Valea

Chiar dacă motivul întâlnirii de astăzi este lansarea volumului omagial, se impune să amintim și un alt moment foarte important din viața sărbătoritului nostru care astăzi împlinește o frumoasă vârstă, a maturității depline, prilej cu care mă văd îndreptățit să-i urez la mulți ani, multă sănătate și fericire!

Tradiția recunoașterii contribuțiilor științifice și culturale, a proclamării și promovării valorilor academice este menirea principală a unei universități. În spiritul acestei tradiții, oferim astăzi expresia cea mai înaltă a recunoașterii noastre domnului profesor universitar doctor Lucian Chiriac.

Ne-am reunit astăzi în cadru festiv, pentru a lua parte la un moment memorabil din viața Universității noastre și anume, lansarea volumului „IN HONOREM Lucian Teodor Chiriac – Dreptul – arta binelui și a dreptății”, publicat la Editura Universul Juridic, precum și pentru a-l sărbători cu ocazia aniversării zilei sale de naștere.

Este un adevărat privilegiu pentru Universitatea noastră să poată organiza această manifestare, ca semn al recunoașterii unei bogate activități didactice, de cercetare și inovare în domeniul dreptului, unui distins profesor universitar………. ” Prorector, prof. univ. dr. Călin Enăchescu

Au susținut alocuțiuni în cadrul evenimentului:

  • Conf. univ. dr. Daniela Cristina Valea
  • Prof. univ. dr. Călin Enăchescu
  • Conf. univ. dr. Ramona Mihaela Coman, coordonator volum aniversar
  • Prof. univ. dr. Szabo Zsuzsanna
  • Prof. dr. Torma Andras, Universitatea din Miskolcs
  • Prof. dr. Erdos Eva, Universitatea din Miskolcs
  • Prof. dr. Szabo Balazs, Universitatea din Miskolcs
  • Prof. dr. Mircea Ștefan Minea
  • Prof. dr. Lucreția Dogaru
  • Conf. dr. Rodica Lacrima Boilă
  • Lector dr. Ximena Maria Moldovan
  • Dr. Cristina Teodora Pop, magistrat- asistent, Curtea Constituțională a României
  • Conf. dr. Gabriel Manu, Universitatea Ecologică din București
  • Prof. dr. Dragoș Chilea, coordonator volum aniversar

La mulți ani, domnule profesor universitar doctor Lucian Teodor Chiriac!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram