Made in UMF. Elena Vițelaru, anul VI, despre avantajele de a fi student la Medicină Militară

Elena Vitelaru Medicina MilitaraElena Vițelaru este studentă în anul VI la Catedra de Pregătire Medico-Militară de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș. Într-un interviu acordat publicației Made in UMF, Elena a mărturisit că medicina militară se deosebește de medicina civilă prin faptul că în afara cursurilor aferente facultății, studenții militari participă la ore de pregătire medico-militară, efectuează servicii în cadrul subunității, iau parte la ceremonii organizate și au ocazia de a experimenta programe de medicină operațională și schimburi de experiență.

Reporter: De ce ai ales programul de studiu Medicină Militară? Din punctul tău de vedere, prin ce se deosebește medicina militară de medicina civilă?

Elena Vițelaru: Am optat pentru acest program dat fiind faptul că am absolvit Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, ceea ce m-a familiarizat cu mediul militar. În aceeași măsură, am aspirat la o carieră în medicină, iar cele două visuri mi-au justificat decizia de a urma această formă de învățământ superior militar. Medicina militară se deosebește de medicina civilă printr-o serie de aspecte care, deopotrivă, o încadrează într-un domeniu aparte și o fac să devină, din punctul meu de vedere, și mai atractivă. Astfel, primul contact cu viața de militar a celor admiși se concretizează într-o convocare de pregătire medico-militară, pe parcursul căreia aceștia deprind noțiuni elementare privind instrucția de front și tragerea cu armament. O astfel de activitate are loc și la sfârșitul fiecărui an universitar. De asemenea, în afara cursurilor aferente facultății, studenții participă la ore de pregătire medico-militară, efectuează servicii în cadrul subunității, iau parte la ceremonii organizate, de exemplu, cu prilejul Zilei Naționale a României și nu numai, au ocazia de a experimenta programe de medicină operațională și schimb de experiență. Totodată, aceștia beneficiază de cazare, hrană și ținute militare, iar, în opinia mea, obiectivul principal de îndeplinit este promovarea tuturor examenelor din anul în curs, nefiind permise restanțe la trecerea în anul următor universitar.

Rep.: Cum arată o zi din viața unui student la Medicină Militară?

E.V.: O zi din viața studentului la Medicină Militară se suprapune peste cea a studentului civil, cu excepția zilelor în care primul efectuează servicii, participă la ceremonii sau alte activități militare.

Rep.: Te afli în anul VI. Ce obiective de viitor ai?

E.V.: Obiectivele mele se situează pe două planuri: medical și militar. Așadar, le voi considera îndeplinite atunci când voi putea afirma că sunt un medic pregătit să își exercite cu pricepere și să respect profesia, pe de o parte, iar, pe de cealaltă parte, un militar desăvârșit.

Rep.: Ce recomandări ai pentru elevii care se pregătesc de admitere la Medicină Militară?

E.V.: Mesajul meu pentru cei ce se pregătesc de admitere la Medicină Militară are, în primul rând, scopul de a-i felicita pentru curajul și dorința de a dobândi statutul de medic militar. În al doilea rând, doresc să le transmit că nu este un drum ușor de parcurs, însă pot să îi asigur că satisfacția va fi pe măsură. Le urez mult succes și îi așteptăm în familia noastră!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram