Mediciniști din marile centre universitare, schimb de experiență la UMFST Târgu Mureș

image1 Liga Studenților din Târgu Mureș derulează, în perioada 28 octombrie – 4 noiembrie 2018, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, ediția de toamnă a programului național TransMed, la care participă aproximativ 60 de studenți din marile centre universitare ale țării.

Deschiderea oficială a programului a avut loc duminică, 28 octombrie 2018. Le-au transmis un mesaj de bun venit studenților Raluca Niculescu, președintele Ligii Studenților, Iuliu Cocuz, vicepreședintele financiar al Federației Asociațiilor Studențești în Medicină din România, și Adelina Dinu, coordonator local TransMed.

TransMed face parte din Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România și presupune schimbul de experiență al studenților din anii II – VI între diverse universități din țară, pe durata unei săptămâni. Aceștia participă la stagii, lucrări practice și cursuri, scopul programului fiind de a crea o legătură între facultățile de medicină din țară. În plus, studenţii au ocazia unei experienţe personale într-un alt mediu universitar, pot lega prietenii și pot intra în contact cu grupuri noi și cu alte metode de predare.

Transmed 2Transmed3

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram