Participanți din 14 țări și peste 120 de lucrări științifice, la Conferința Internațională „Interdisciplinaritatea în Inginerie – Inter-Eng 2023”
Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”din Târgu Mureş anunță că ediția din acest an a Conferinței Internaționale „Interdisciplinaritatea în Inginerie – Inter-Eng 2023” va avea loc în perioada 5 – 6 octombrie.
Conferinţa marchează două decenii de existență, fiind la a șaptesprezecea ediție de la debutul său, care a avut loc în anul 2003. Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 5 octombrie 2023, ora 9.00, Aula, str. Nicolae Iorga nr.1.
Ediţia din acest an, organizată în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România, Universitatea McMaster din Canada şi Universitatea Zagazig din Egipt, reunește participanți din 14 țări de pe patru continente, precum: Brazilia, Canada, Egipt, Elveția, India, Italia, Maroc, Nigeria, Portugalia, România, Serbia, Turcia, Ucraina sau Ungaria, specialişti din domeniul ingineriei şi din domenii adiacente, din comunitatea academică românească şi mondială.
„În decursul celor șaisprezece ediţii derulate cu succes până în prezent, conferința şi-a câştigat un statut binemeritat de eveniment remarcabil al cercetării ştiinţifice mureşene, reuşind focalizarea interesului pentru ramura inginerească a ştiinţei şi cercetării. Organizarea ediţiei 2023 a conferinței este susţinută de Consiliul Județean Mureş, care încurajează manifestările ştiinţifice şi de cercetare cu o semnificativă aplicabilitate practică”, a transmis prof. dr. habil. ing. Liviu Moldovan, preşedintele comitetului ştiinţific.
Conferinţa reprezintă un important forum profesional şi ştiinţific devenit de la o ediţie la alta un eveniment de referinţă în viaţa ştiinţifică a oraşului prin numărul crescând al specialiştilor români şi străini participanţi. În această ediție a conferinței sunt prezentate 127 de lucrări științifice, tema principală a conferinței fiind „Tranziția către o industrie europeană mai competitivă într-un viitor inteligent, sigur și durabil”.
Lucrările conferinţei sunt publicate în prestigioasa revistă Lecture Notes in Networks and Systems, editată de Springer Nature, fiind indexată Scopus și evaluată de Clarivate Analytics Web of Science pentru includere în Conference Proceedings Citation Index.
Keynote speakers ai conferinței Inter-Eng2023 sunt:
Prof. dr. ing. Ahmad Hably, Universitatea Grenoble Alpes, Franța
Prof. dr. ing. Dan Centea, Universitatea McMaster, Canada
Prof. dr. habil. Laszlo Kovacs, Universitatea din Miskolc, Ungaria
Dirk Arnold, Vicepreședinte, Robert Bosch GmbH, Stuttgart, Germania
Dr. Ákos Koppány Kiss, Gamax Laboratory Solutions, Ungaria
Joshua Zacharias, CEO Azomures S.A., Târgu Mureș, Romania
Prof. dr. Ahmed Hussein Ibrahim, Universitatea din Zagazig, Egipt
Prof. dr. Abdelazim M. Negm, Universitatea din Zagazig, Egipt