Peste 50 de companii de top vor fi prezente la evenimentul „Față în față cu angajatorii”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, prin Compartimentul Relații cu Piața Muncii și Societatea Antreprenorială Studențească – SAS UMFST, în parteneriat cu Asociația ESTIEM LG MUREȘ, organizează în data de 10 mai evenimentul „Față în Față cu Angajatorii” (FFA), ediția 2023.

Potrivit organizatorilor, reprezentanții celor peste 50 de companii de top înscrise la eveniment, din domeniile medicină, farmacie, inginerie, informatică, filologie și economie se vor întâlni cu studenții universității pentru o mai bună cunoaștere a ofertei actuale a pieței muncii, perspective în carieră, familiarizarea cu tehnologiile de producție/ fabricație utilizate în cadrul proceselor.

Un alt avantaj al evenimentului care aduce față în față studenți și angajatori îl reprezintă oportunitatea studenților de a cunoaște așteptările pe care le are angajatorul privind nivelul de pregătire al absolvenților, abilități și competențe.

„Față în Față cu Angajatorii” a devenit un eveniment de tradiție în cadrul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, eveniment care se bucură de un interes crescut de la an la an, atât din partea studenților, cât și a companiilor participante.

Noutatea acestei ediții o reprezintă faptul că standurile angajatorilor vor fi organizate la sedii diferite, în funcție de facultățile vizate, astfel:

📍 Centrul UNIX (str. Victor Babeș, nr.15)

– Facultatea de Medicină

📍 Campus Gh. Marinescu (str. Gh. Marinescu, nr.38)

– Facultatea de Farmacie

📍 Campus Nicolae Iorga (str. N. Iorga, nr.1)

– Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației

– Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”

 📍 Campus Livezeni (str. Livezeni, nr. 69)

– Facultatea de Economie și Drept

Companiile își vor putea amenaja standurile în intervalul orar 08:00-10:00.

Deschiderea evenimentului va avea loc la ora 9:00, în Aula Magna, Sala A200 (clădirea corp A, str. Nicolae Iorga nr. 1), urmată de workshop-uri și activități la standurile angajatorilor, în intervalul orar 10:00-16:00.

Workshop-urile se vor desfășura în următoarele săli:

– Campus Nicolae Iorga: A200, A208, A207, A214, A316, L14;

– Campus Gh. Marinescu: Facultatea de Farmacie, Amfiteatrul nr. 2;

– Centrul UNIX: Sala E01.

Detaliile privind programul workshopurilor se regăsesc pe platforma: https://u2b.umfst.ro/ffa.

În același context, companiile din domeniul IT vor participa începând cu ora 12:00, în sala A211 (N. Iorga, nr.1), la o dezbatere pe tema „Armonizarea curriculei specializărilor de informatică și inteligență artificială cu cerințele de pe piața muncii”, coordonată de prof. univ. dr. Călin Enăchescu, prorector Dezvoltare organizațională și informatizare, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram