Premiera națională în urologie

În perioada 21-23 aprilie 2017, filiala Târgu Mureș a Societății Studențești de Chirurgie din România (SSCR) a organizat workshop-ul ”Advanced Skills in Urology and Endoscopic Urologic Surgery”. Cu toate că se află la a treia ediție, din punctul de vedere al părții chirurgicale merită o mențiune specială printre alte activități întrucât în cadrul acestuia este pentru prima oară în țară când studenții la medicină și rezidenții participanți au avut ocazia să exerseze pe simulatoare Daco Medical Technologies și partea endoscopică din Urologie.

Workshop Urologie (1)
Conducerea SSCR afirmă: „Suntem deosebit de încântați de posibilitatea de a organiza acest eveniment în premieră națională la Târgu Mureș, cu ajutorul și sub coordonarea secției de Urologie Târgu Mureș și a Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș”.
Avându-i ca și coordonatori ai evenimentului pe Dr. Adrian Chiujdea și Prof. Dr. Mártha Orsolya, și ca instructori pe Dr. Vida Oliver, Dr. Todea Ciprian, Dr. Friedl Andreas, Dr. Ghirca Veronica, Dr. Tătaru Sabin și Dr. Biro Andras, evenimentul s-a desfășurat pe cele trei zile prin prezentări teoretice și părți practice care au permis cursanților să exerseze procedurile din tematică într-o manieră progresivă ca și dificultate, sub îndrumarea și cu ajutorul doctorilor implicați.

Workshop Urologie (7)

 

Evenimentul a fost structurat pe trei părți principale: una de proceduri de bază la Centrul de Simulare și Abilități Practice UMF Târgu Mureș, cea de endoscopie în urologie desfășurată în cadrul secției de Urologie Târgu Mureș, și o ultimă parte de chirurgie clasică în Urologie în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș. Tematica completă a cuprins:
• Anatomia clinică a aparatului urinar (teoretic)
• Fiziopatologia aparatului urinar (teoretic)
• Instrumentarul specific și tehnici de abord în urologie (teoretic)
• Cistografia (teoretic)
• Tușeul rectal (teoretic și practic, pe simulator)
• Sondajul uretro-vezical la bărbat și femeie (teoretic și practic, pe simulator)
• Nefrectomie (teoretic și practic)
• Nefrorafie (theoretic și practic)
• Ureterolitotomie (teoretic și practic)
• Ureteroanastomoză (teoretic și practic)
• Cistorafie (teoretic și practic)
• Cistoscopie (teoretic și practic, pe simulator de endoscopie)
• Rezecție prostatică (teoretic și practic, pe simulator de endoscopie)
• Ureteroscopie (teoretic și practic, pe simulator de endoscopie)

Workshop Urologie (2)

Organizarea cu succes a evenimentului a fost posibilă doar cu ajutorul secției de Urologie Târgu Mureș, a Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș și a echipei SSCR implicate în acesta, aceștia fiind deosebit de încântați să se afle într-un mediu universitar care să susțină și să încurajeze astfel de activități, considerate deosebit de importante pentru pregătirea pe cât mai multe planuri a doctorilor de mâine.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram