„Săptămâna bobocilor” la UMFST
Timp de patru zile, proaspeții studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș participă la activitățile organizate de Liga Studenților din Târgu Mureș sub genericul „Săptămâna bobocilor”.
În perioada 15-18 septembrie 2022, bobocii UMFST din cadrul facultăților de Medicină, Medicină în limba engleză, Medicină Dentară, Farmacie, Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept sunt familiarizați cu mediul universitar și inițiați în tot ceea ce înseamnă viața de student. Realizarea conexiunilor cu colegii, cunoașterea facilităților de formare pentru profesie, dar și de timp liber pe care le oferă campusul universitar, orientarea în spațiile mediului academic, înțelegerea specificului activităților didactice și practice, o componentă atât de importantă și diferită în același timp de experiența vieții de liceu sunt doar câteva dintre oportunitățile de care se bucură bobocii în această săptămână destinată lor.
Programul include sesiuni dedicate fiecărei facultăți, oferind posibilitatea proaspeților studenți ai UMFST de a cunoaște și înțelege specificul vieții studențești, familiarizarea cu organizațiile și asociațiile studențești și oportunitățile de dezvoltare personală și nu în ultimul rând, activități sportive în spațiile campusului universitar.
Programul „Săptămânii bobocilor” este disponibil pe facebook.com/LigaUMF.