Studenții de la Inginerie promovează voluntariatul pentru dezvoltarea profesională și personală

Studenti Inginerie 1Asociația ESTIEM (European Students of Industrial Engineering and Management) a Facultății de Inginerie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a organizat, zilele trecute, un eveniment de prezentare a proiectelor și activităților asociației, prilej cu care au fost recrutați noi membri, studenți interesați de dezvoltarea profesională și personală.

Asociația ESTIEM face parte dintr-o rețea internațională cu peste 60.000 de membri, existentă în 31 de țări europene și peste 80 de universități. Studenții din Târgu Mureș relaționează cu studenți europeni de la inginerie industrială și management, împărtășindu-și cunoștințele, schimbând idei, descoperind culturi noi și dezvoltându-se din punct de vedere profesional și personal.

La evenimentul de prezentare au participat peste 100 de studenți ai Facultății de Inginerie, cei mai mulți fiind extrem de interesați să facă parte din această asociație, în special după ce au ascultat experiențele membrilor activi.

„În ESTIEM am investit timp, bani, cunoștințe, dar mai ales suflet. Sunt convinsă că împreună putem crește frumos și putem duce prestigiul UMFST și în alte țări”, le-a transmis studenților șef de lucrări dr. ing. Mihaela Bucur, președintele ESTIEM Târgu Mureș.

Studenti Inginerie 4

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram