Tainele profesiei de farmacist, însușite în noul sediu al Facultății de Farmacie

facultatea de farmacieÎn amfiteatrele şi laboratoarele moderne ale noului sediu al Facultății de Farmacie, Centrul Integrat de Învățământ Farmaceutic, studenții își vor însuși tainele unei profesii complexe, nobile și frumoase. Pentru a avea acces la un învățământ farmaceutic de calitate, viitorii candidați trebuie să știe că se pot înscrie la sesiunea de admitere din septembrie 2017, în perioada 6 – 7 septembrie 2017.

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș organizează, în data de 14 septembrie 2017, examenul de admitere pentru ocuparea celor 84 de locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie, programul de studiu Farmacie;

Metodologia de admitere va fi identică cu cea din sesiunea iulie 2017. Detalii pe site-ul Universității: www.umftgm.ro.

Vă redăm, în cele ce urmează, gândurile Decanului Facultății de Farmacie, prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean, adresate studenților și viitorilor studenți ai Facultății de Farmacie.

farmacie panoramareFacultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș este locul cel mai potrivit în care să vă însușiţi tainele unor profesii care vă vor situa printre elitele societății românești, fiind în fapt angajamente pentru o misiune care depășește limitele altor profesii, întotdeauna europeană, niciodată izolată în mod absolut în propriile-i granițe.

Facultatea de Farmacie are în prezent două programe de studii de licență:

  1. Programul de studii: Farmaciecu o durată de 5 ani, program acreditat ARACIS, care se desfășoară în două limbi: limba română și limba maghiară;
  2. Programul de studii: Cosmetică medicală. Tehnologia produsului cosmetic, cu o durată de 3 ani, un program introdus acum doi ani, autorizat ARACIS și care se desfășoară în limba română.

Continuarea studiilor la ambele specializări este asigurată prin programele de master, prin studii universitare de doctorat, respectiv studii postuniversitare (rezidenţiat, cursuri de perfecţionare).

În prezent, în Facultatea de Farmacie se desfășoară trei programe de master acreditate ARACIS, fiecare, cu durata de 1 an:

  • Calitatea medicamentului, alimentului și mediului – limba română;
  • Cosmetologie și dermofarmacie – limba română;
  • Biotehnologie medicală – limba maghiară.

Ce individualizează Facultatea de Farmacie din Tîrgu Mureș printre celelalte facultăți din țară?

  • clădirea impunătoare, nouă, modernă, situată într-un peisaj parcă desprins din poveste;
  • accesul la un învățământ de calitate, atât din perspectiva conținutului curriculei universitare cât și a flexibilităţii acesteia;
  • profesionalismul, experiența și dăruirea cadrelor didactice dornice să pună bazele măreției voastre ulterioare;
  • baza materială solidă, care nu se rezumă doar la săli de curs moderne, laboratoare spațioase și  biblioteci de specialitate, centru de simulare ci și la terenuri de sport, grădină botanică proprie, grădină de plante medicinale, piscină, microcantină etc;
  • capacitatea de a ne adapta mesajul potrivit mersului vremii.

Dacă mai căutaţi și alte argumente pentru a fi printre noi în viitor, aruncați o privire pe pagina web a universităţii https://www.umftgm.ro și apoi în sufletul vostru și faceți o alegere care vă poate marca întreaga viață.

Vă așteptăm cu drag!

Decan,

Prof. univ. dr. Daniela-Lucia Munteanadmitere 800x800 FARMACIE

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram