Fostul președinte Emil Constantinescu, personaj principal într-o carte lansată la UMF Tîrgu Mureș

DSC_1982Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a găzduit joi, 25 ianuarie 2018, evenimentul de lansare a cărții „Prețul demnității. O istorie altfel”, scrisă de Laura Ganea, lansarea având loc în prezența invitatului special prof. dr. Emil Constantinescu, președintele României între anii 1996-2000 și personaj principal al cărții.

„Este o ocazie unică pentru UMF Tîrgu Mureș de a-l avea în mijlocul nostru pe domnul profesor Emil Constantinescu, președinte al României între anii 1996 și 2000, rector al Universității București, o personalitate marcantă națională și internațională, a cărui viață este o experiență continuă extrem de complexă. Avem șansa ca experiența domnului președinte să fie prezentată în cartea „Prețul demnității. O istorie altfel”, o carte deosebită care se lansează astăzi la UMF Tîrgu Mureș. Este un titlu care provoacă, care stârnește, care pune întrebări și la care veți găsi, cu siguranță, răspunsuri citind această carte”, a precizat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș.

Laura Ganea, un fost jurnalist care a lucrat în echipa președintelui, dezvăluie culisele celor patru ani care au schimbat România. Povestea, spusă așa cum nu s-a mai spus, are sute de personaje și capătă, pe alocuri, accentele unui thriller politic.
„Sunt nespus de onorată să mă aflu la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, care scrie de zeci de ani pagini importante în istoria acestor discipline. Sunt la fel de onorată să știu că Universitatea „Petru Maior” s-a asociat acestui eveniment. Sunt norocoasă din mai multe puncte de vedere. Sunt norocoasă pentru că zeci de persoane, miniștri, lideri de partide, care au făurit istoria ultimilor ani au acceptat să stea de vorbă cu mine, să-și povestească viețile și activitatea. Aceste persoane sunt protagonistele cărții „Prețul demnității. O istorie altfel”, iar mărturiile lor, pe lângă amintirile mele personale, documentele scrise și înregistrările din arhiva video a Administrației Emil Constantinescu, au reprezentat o bogată sursă de inspirație pentru scrierea acestei cărți. Sunt norocoasă pentru că o editură atât de mare și de prestigioasă, cum este Editura RAO, a acceptat să publice cartea unui debutant și, de asemenea, să dedice un site cării: www.pretuldemnitatii.ro. Mai presus de toate, sunt norocoasă pentru că am avut marea șansă să lucrez alături de președintele Emil Constantinescu, care este personajul principal al cărții, pilonul în jurul căruia se învârt toate celelalte personaje, este omul fără de care România nu ar fi făcut parte din lumea euroatlantică”, a arătat autoarea Laura Ganea.
Autoarea le-a transmis studenților prezenți la eveniment să muncească și să îndrăznească, iar astfel vor reuși să ajungă acolo unde își doresc.

DSC_1983Recenzia cărții a fost făcută de către prof. dr. Alexandru Cistelecan, de la Universitatea „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, despre care autoarea cărții a spus că este unul dintre cei mai importanți critici literari din România zilelor noastre.
Prof. dr. Alexandru Cistelecan a spus despre carte că este extrem de bine documentată, evenimentele povestite și analizate de către autoarea Laura Ganea împletindu-se cu firul personal al memoriei. Criticul literar a felicitat autoarea cărții pentru modul care a refăcut perioada în care prof. dr. Emil Constantinescu a fost președintele României, pentru acuratețea cu care a montat secvențele și pentru strategia narativă excepțională de a alterna fișele de memorie cu cele ale reportajului.

„Autoarea cărții a scris o carte foarte documentată, împletind un fir personal al memoriei. Este o măsură de jurnal, de memorialistică în cartea doamnei Ganea, se împletește propria viață, propriul destin cu evenimentele pe care le povestește și cu cele pe care le analizează. Materialul cărții a fost aranjat în secvențe foarte concentrate de film, autoarea jucându-se ca un adevărat romancier cu cronologia evenimentelor, ele părând mai palpitante decât s-au petrecut cu cronologia răvășită. Personalitățile care s-au remarcat în acea perioadă beneficiază de câte o fișă biografică și de o mărturie personală, o impresie pe care personajul i-a făcut-o autoarei. Nefiind de ajuns, autoarea mai face și o incursiune înspre rădăcinile familiei Constantinescu, reușind să le identifice pe toate. De apreciat este rigoarea cu care autoarea a ținut să refacă firul cronologic al evenimentelor și al președinției Constantinescu, cea care a decis oarecum drumul României, a așezat România pe drumul ei ireversibil, spre Vest, spre Occident, spre valorile occidentale și a făcut pașii cei mai importanți în integrarea României în NATO, în Uniunea Europeană și în alte organisme internaționale”, a precizat prof. dr. Alexandru Cistelecan.

Prof. dr. Emil Constantinescu a îndeplinit funcția de rector al Universității București și de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, este autor a 12 cărți, a peste 60 de studii din domeniul geologiei realizate în țară și în străinătate, membru de onoare al Societăților Geologie și Mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia și Japonia, a Societății de Geografie din Franța, a Societății National Geographic din SUA.
Distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuții științifice în domeniul geologiei, medalii de aur și onorifice oferite de către cele mai importante universități ale lumii, Doctor Honoris Causa al Universităților din Liege, Atena, Montreal, New Delhi, Beijing, Ankara, Sofia, Melbourne și Chișinău, decorat cu foarte multe distincții, prof. dr. Emil Constantinescu este personalitate care pe parcursul întregii sale vieți s-a pus în slujba comunității și în slujba României. A atras foarte mult atenția asupra țării, a promovat valorile naționale și a reprezentat țara, în calitate de președinte, între anii 1996-2000.

Prof. dr. Emil Constantinescu și-a manifestat bucuria și onoarea de a se afla la UMF Tîrgu Mureș, mărturisind că amfiteatrele universităților reprezintă locurile în care se simte cu adevărat bine. Personajul principal al cărții a explicat cele două titluri ale cărții, subliniind că demnitatea nu este legată de o funcție, ci reprezintă o atitudine morală.

„Mă simt foarte bine într-un amfiteatru. Am intrat în Universitate în anul 1956, excepție făcând cei patru ani, dar nici atunci nu am părăsit-o total. Este locul în care mă simt bine cu adevărat. Ne-am adunat aici în jurul unei cărți care poartă două titluri: „Prețul demnității” și „O istorie altfel”. Ambele titluri aduc în discuție probleme importante care ating rațiunea și sufletul nostru. (…) Cei care vor citi această carte o vor vedea ca pe un fel de ambarcațiune care încearcă să străbată o mare a minciunii pentru a ajunge la țărmul adevărului. Nu este ușor. Această ambarcațiune este trasă spre mal de o funie împletită, una dintre fire fiind autoarea, care introduce propria experiență de viață, care povestește despre amintirile ei. Alături de aceasta se împletesc destinele și poveștile ale multor oameni care au trăit în acea perioadă, inclusiv un fir care mă implică și pe mine. Să vorbești astăzi despre demnitate este, desigur, foarte important, dar este și foarte riscant și dificil, pentru că am pierdut proprietatea termenilor. Când vorbesc despre demnitate, cei mai mulți se gândesc la demnitari, despre funcția care ar trebui să reprezinte demnitatea. Iar aici lucrurile se împotmolesc foarte repede. Dacă acceptăm că la început a fost cuvântul, cred că ar trebui să revenim la sensurile inițiale, să reabilităm sensurile inițiale ale cuvintelor. Demnitate nu este și nu a fost legată de o funcție, ci a reprezentat o atitudine morală, cinste, caracter. Procesul acesta de decădere, îndepărtarea de marile valori umane afectează lumea întreagă, un moment pe care eu îl interpretez ca pe o decadență a culturii occidentale”, a afirmat prof. dr. Emil Constantinescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram