Laborator didactic Hirschmann, inaugurat la UMFST

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu compania Hirschmann, organizează marți, 10 martie 2020, în Sala A207, clădirea A (str. Nicolae Iorga, nr. 1), evenimentul de inaugurare a Laboratorului Hirschmann.

Înființarea de laboratoare în parteneriat cu companii care desfășoară activități în domenii în care Universitatea noastră derulează programe de studii este rezultatul conștientizării nevoii de resursă umană calificată, a cărei pregătire superioară să corespundă nevoilor concrete ale angajatorilor.

În situația de față, înființarea Laboratorului Hirschmann a însemnat preluarea unei săli de către companie, amenajarea ei într-un spațiu modern de laborator și dotarea ei cu echipament didactic de ultimă generație, dar și cu o mașină de sertizat specifică zonei de producție Hirschmann, pe care studenții și cadrele didactice o vor folosi în activitățile de laborator.

Evenimentul va începe la ora 10.30 cu deschiderea oficială, tăierea panglicii și alocuțiuni ale invitaților.

În a doua parte a zilei, în intervalul orar 14.00 – 16.00, va avea loc un workshop pentru studenți cu tema Lean Management, susținut de Sebastian Cândea, director general Hirschmann.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram