Marisiensis – Rampa de lansare în cercetare
Din dorința de a motiva și încuraja studenții participanți și viitorii participanți ai Congresului Internațional Științific pentru Studenți, Tineri Medici și Farmaciști MARISIENSIS 2017 , venim cu o doză de încurajare din partea unor persoane notabile atât în ceea ce privește UMF-ul cât și domeniul medical în sine.
Prof. univ. dr. Ovidiu S. Cotoi afirmă faptul că este deosebit de important pentru un student medicinist să ia parte la un eveniment științific de o asemenea anvergură, cu atât mai mult ca participant activ. Ne onorează cu prezența, așa cum o face încă din perioada când era Preparator Universitar la Disciplina de Biologie Celulară, anul acesta fiind Președintele Comisiei Secțiunii Preclinice.
Participarea la Congrese pe timpul studenției, a fost pentru dânsul, „sămânța cercetării”, astfel descoperindu-și dorința de a face cercetare. Premiile care l-au adus pe acest drum au fost :
- Premiul I – Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici MEDIS, Secțiunea Preclinic, Timișoara
- Premiul III – Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici CONGRESSIS, Secțiunea Preclinic, Iași
- Premiul Special de Morfopatologie – Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici MEDIS
Faptul că lucrările sunt prezentate în limba engleză este un beneficiu, fiindcă „toată lumea trebuie să ne recunoască munca”. De asemenea, ne învață să depășim bariera limbii și un astfel de congres ne deschide porțile spre cunoaștere. Așadar, după spusele dânsului nu punctele acumulate contează, ci pasiunea pe care o punem în ceea ce facem.
„Este foarte important să fii acolo și ca simplu spectator, ba chiar mai mult dacă ai și lucrare, fiindcă acea lucrare presupune că ai realizat ceva”! Concluzia este că UMFTGM este deosebită împreună cu întreaga ei tradiție și faptul că aparținem acestui loc ne face unici.
Dl Prof. univ. dr. Ovidiu S. Cotoi : „Apreciați ceea ce aveți pentru că aveți ce aprecia”.