Zilele Cărților Deschise – Salon de Carte Universitară
Universitatea de Medicină și Farmacie Tg-Mureș organizează în perioada 24-28 octombrie 2016 Ediția II a Salonului de Carte Universitară- Zilele Cărților Deschise, în foaierul Casei de Cultură a Studenților Tg-Mureș.
Aflat la Ediția II, Salonul de Carte Universitară are o onoarea de a găzdui edituri reprezentative din toată țara, și anume:
- Editura Universitară ,,Carol Davila” București ,
- Editura “Petru Maior” University Press Universitatea Petru Maior Tg-Mureș,
- Editura Medicală București,
- Editura Callisto Medical & Science Books București,
- Editura Studium Tg-Mureș, Editura Farmamedia
și nu în ultimul rând
- Editura University Press UMF Tg-Mureș
Se remarcă o prezență vizibil mai mare a exponatelor comparativ cu ediția precedentă, acestea evidențiindu-se prin diversitatea cărților expuse: medicale, științifice și economice și de asemenea este subliniată multi culturalitatea evenimentului, volumele fiind în limba română, maghiară, engleză și germană.
Domnul Prof. Dr. Morariu Silviu, director al editurii gazdă, Ed. University Press – UMF Tg-Mureș, afirmă că Salonul de Carte Universitară oferă o oportunitate deosebită atât tîrgumureșenilor, dar mai ales studenților și medicilor, de a vizualiza ultimele noutăți din producția de carte din întreaga țară.
Zilele Cărților Deschise expun în fața vizitatorilor pasionați de lectură, știință și cunoaștere, volume care fac parte din curicula studenților, dar mai ales ghiduri practice, ghiduri de buzunar, compendii si atlase renumite, deosebit de utile în pregătirea profesională. De asemenea, acordă cititorilor șansa nemaipomenită de a răsfoi si de a vedea cu proprii ochi, cartea/volumul dorit.
În programul evenimentului se regăsesc și lansări de carte, care urmează a fi anunțate. Miercuri 26 octombrie, ora 17:00 va avea loc Simpozionul ,,Cartea în era digitalizării”, la Casa Universitarilor din incita Campusului Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș, având ca invitat special pe Dna Prof.Dr. Copotoiu Sanda, unde se va discuta pe tema drepturilor de autor, plagiatului, autoplagiatului pe scurt, cum să nu greșim când elaborăm o lucrare autentică.
Nu în ultimul rând, un punct important din cadrul programul evenimentului îl are Aniversarea de 17 ani a Editurii University Press-UMF Tg-Mureș, care se va sărbătorii într-un cadru festiv în Aula Facultății de Farmacie, Joi 28 octombrie ora 18:00.
Așadar, o șansă unică de a descoperi noutăți din producții de carte din toată țara, șansă care nu trebuie ratată.
Participă și tu la Zilele Cărților Deschise!
Andreea Melania Ignat, Voluntar blog.umftgm.ro