Experiența bursei Erasmus pentru practica de vară

Să incepem mai întai cu descrierea acestor burse oferite de Erasmus. Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș dispune de un anumit număr de burse anual, aceste burse putând fi accesate de studenți conform unei grile de punctare. Pentru studenții universității noastre, există două tipuri de burse, Student Mobility Placement, care este de fapt o bursă pentru practica de vară, și Student Mobility Studies, o bursa pentru un semestru la o altă universite parteneră.

Accesarea acestor burse este posibilă prin înscrierea dosarului în intervalul de timp anunțat pe pagina de internet a UMF Tîrgu Mureș. Punctarea dosarelor se face conform grilei publicate de asemenea pe pagina online, luându-se în considerare media anilor încheiați, lucrările publicate în reviste pe plan național si internațional precum și activitatea în cadrul unei discipline ca și demonstrator.

logo-erasmus-umfExperiența în sine a unei burse Erasmus pentru practică de vară este una de neuitat. Odată ce ești acceptat trebuie să găsești un spital care să te găzduiască, posibilitățile fiind limitate doar de imaginația fiecăruia (precum si granițele uniunii europene). Este întradevăr o loterie, trebuie să trimiți cerea si un CV la numeroase clinici din orice țară membră a uniunii, în speranța că vei fi acceptat, dar deabia de aici începe vânătoarea. Din momentul în care ai fost acceptat la un spital, trebuie de cele mai multe ori să cauți și un loc de cazare, având în vedere că numeroase spitale nu pot oferi spații de cazare în cămine. De optat sunt totuși spitalele universitare deoarece ele pot oferi de cele mai multe ori un loc în cămin pe perioada practicii de vară. De asemenea ca și sugestie este căutarea unor destinații în comun cu prietenii sau cu colegii care beneficiază de această bursă, având în vedere că pe durata desfășurării practicii (două luni) totul devine mai ușor cănd nu ești singur. Experiența în sine este de neegalat, mai ales având în vedere ca timp de două luni vei fi mereu în contact cu pacienți, cu medici, cu tot ce înseamnă viața ca și medic. Bagajul de cunoștiințe cu care se întoarce fiecare student după o astfel de practică este mereu de invidiat, nu neapărat pentru examenele ce vor urma pe parcursul studiului, ci pentru experiența acumulată.

În concluzie, o bursă Erasmus pentru practica de vară este cu adevărat un sacrificiu, dar pentru experiența și pentru cunoștiințele accumulate, cu siguranță merită orice.

Vlad Vunvulea – voluntar blog.umftgm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram