UMF Tîrgu Mureș a câștigat patru noi proiecte
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a câștigat, recent, în cadrul unei competiții, patru noi proiecte în valoare de peste 500.000 lei, finanțate de Ministerul Educației Naționale din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2017.
Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat că cele patru proiecte câștigate au ca domenii de activitate: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, inclusiv cele privitoare la consilierea și orientarea în carieră; internaționalizarea învățământului superior; înființarea și susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești, precum și asigurarea transparenței în gestiunea studenților și implementarea registrului matricol unic.
„Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș a câștigat de curând patru proiecte în cadrul unei competiții organizate de către Ministerul Educației Națioale, pe axa Fondului de Dezvoltare Instituțională, în valoare de peste 500.000 lei, care au patru domenii de activitate: creșterea echității sociale, internaționalizarea învățământului superior, susținerea activității antreprenoriale studentești și registrul matricol unic, o platformă online integrată care permite o evidență foarte exactă a studenților”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei.
Competiția a fost coordonată de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) care a evaluat și selectat proiectele depuse de universităţi.