Știința în spatele celei de-a XX-a ediție …

Suntem aproape, numărătoare inversă a început. Congresul Internațional pentru Studenți, Tineri Medici și Farmaciști MARISIENSIS se află la cea de-a XX-a ediție. După un program bine calculat, manifestarea științifică va avea loc în perioada 30 martie – 03 aprilie 2016 în cadrul Universității de Medicină și Farmacie dar și a spitalelor afiliate.

11193368_902683049789541_9169588547286682828_n

Liga Studenților din Tîrgu Mureș conturează ideea unui moment al lucrărilor ştiinţifice, lectorilor internaţionali, atelierelor de lucru, excelenţei profesionale şi academice dar şi al unui bogat program social şi cultural. 

Ca o mână de forță și un partener de neegalat, conducerea Universității și susținerea cadrelor didactice redau nota amprentei academice. După o muncă asiduă, a venit momentul prezentărilor activității științifice desfășurate de-a lungul anilor de către studenți și nu numai dar și posibilitatea de a lua parte la un program complex de cursuri și ateliere de lucru. Un număr de aproximativ 260 de lucrări științifice sunt înscrise însă numărul participanților dornici de a lua parte la Congres, se apropie vertiginos de o valoare totală de 900 de persoane.

Armonia este data de îmbinarea lectorilor autohnoni cu cei ce vor fi prezenți, din alte state. Invitați precum: prof. dr. Ata Nevzat Yalcin, Antalya, Turcia va aduce noutatea în infecțiile nosocomiale dar și valoarea și expunerea economică a acestora, prof. dr. Andreas Bock, Viena, Austria cu o conferință despre poziția copilului în societate de-a lungul erelor. Prof. dr. Daniel Ovidiu Davidpsiholog român cu cel mai mare impact în literatura de specialitate naţională şi internaţională, profesor universitar doctor asociat la Mount Sinai School of Medicine, Departamentul de Ştiinţe Oncologice, SUA ne aduce față în față cu psihologia interculturață clinică dar și cu aplicația acestora în România.

247163_904747532916426_5078090145363940908_n

Prezenți în acest an sunt și conf. dr. Cristian Boeriu, împreună cu Organizația Marca Mundor din Portugalia, dr. Miha Lavre, Slovenia, conf. dr. Bogdan Solomon (Royal Adelaide Hospital) alături de studenta Andreea Mănescu pentru a prezenta o viziune mai puțin cunoscută pe holurile spitalelor clinice, medicina văzută la nivel mondial.

O latură a electrofiziologiei, este transpusă de dr. Jaume Francisco Pascual, Spitalul Universitar Vall d’Hebron, din Barcelona, Spania, prin conferința “Tratamentul fibrilației atriale în secolul XXI – rolul ablației cu cateter” iar o parte a dermatologiei, ne este prezentată de prof. dr. Erkan Alpsoy din cadrul Universității Akdeniz, Antalya, Turcia prin noutatea informațiilor despre boala Behcet.

Pentru că MARISIENSIS se adresează tuturor studenților, în urma partenerilor de încredere cu: Asociația Studenților Farmaciști, Organizația Studențească de Medicină Dentară, Societatea studențească de Chirurgie din România – Filiala Tîrgu Mureș – programul este completat de numeroase workshopuri și cursuri specifice.

Notă simetrică a unui program intens academic – aduce programul social și cultural, ce vine în întâmpinarea participanților cu multiple surprize.

Echipa de organizare MARISIENSIS 2016 – vă îndeamnă și așteaptă să vă bucurați de o săptămână completă din toate punctele de vedere!

Anciuc Mădă – voluntar blog.umftgm.ro

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram