Oportunitate de studiu în Franța
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș informează absolvenții programelor de masterat cu privire la o oportunitate de studiu în Franța.
Este vorba despre un masterat european organizat de Universitatea din Toulouse III – Paul Sabatier în cadrul „The Toulouse Graduate School of Cancer Ageing and Rejuvenation” (CARe).
Deschiderea programului de masterat este programată pentru septembrie 2022, anul academic 2022-2023. Termenul limită de depunere a cererilor este 30 aprilie 2022.
„Masteratul vă oferă posibilitatea de a vă alătura unei comunități științifice de experți internaționali și de a avea acces la o cultură științifică și clinică de excelență în medicină în specializările menționate pe site la adresa: https://care-graduateschool.fr/training/master/. Cursurile vor avea o abordare transdisciplinară și vor fi predate în limba engleză. În plus, masteratul CARe se caracterizează prin deschiderea sa internațională, deoarece masteranzii au posibilitatea de a primi sprijin financiar (călătorie/cazare) de la CARe”, a transmis prof. univ. dr. Tatiana Dănescu, directorul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Masterat din cadrul UMFST.
Mai multe informații despre înscrieri și documentele necesare înscrierii se pot obține accesând: https://www.umfst.ro/masterat/iosum/noutati.html.