Abordarea multidisciplinară a durerii

pain-09Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș și Fundația Medicală „Sfântul Blasius” organizează, în perioada 3 – 5 noiembrie, la Tîrgu Mureș, conferința medicală cu participare internațională „Durerea – de la morfopatologie, la tratament. Abordare multidisciplinară”.

Manifestarea este organizată cu scopul de a aprofunda cunoștințele moderne legate de fenomenul durerii. „Durerea poate fi asociată oricărei patologii, nu este specifică unei anumite specialități. Cunoașterea exactă a elementelor și mecanismelor care duc la apariția senzației de durere, precum și aprofundarea noțiunilor moderne de tratament sunt indispensabile pentru medici, indiferent de specialitate, cât și pentru cei implicați în abordarea pacientului suferind. În acest context, fundația și-a propus organizarea acestui eveniment multidisciplinar, în perspectiva unei intervenții medicale mai eficiente”, a declarat șef lucr. dr. Szabó Mónika, unul dintre organizatorii conferinței.

Conferința se adresează medicilor specialiști și rezidenți, studenților la medicină, psihologie, sociologie, psihologilor, sociologilor și persoanelor care își desfășoară activitatea în domeniul îngrijirilor paliative.

Printre temele abordate pe parcursul celor trei zile de coferință se numără: „Morfopatologia durerii”, „Dureri normale, dureri anormale – considerații fiziologice”, „Poate fi măsurabilă durerea? ”, „Simptomele și tratamentul durerii neuropatice”, „Ameliorarea durerii în practica de zi cu zi – dificultăți”, „Durerea la naștere”, „Durerea nevralgică”, „Terapia paliativă/suportivă: când, cum, cu ce mijloace?”, „Evaluarea și atenuarea durerii pacienților aflați în stare critică”, „Țipăt tăcut! Cum suferă sufletul? Simptomele și tratamentul durerii mintale”, „Psihoterapia, un remediu al durerii”, „Abordarea socio-culturală a durerii” etc.

Deschiderea conferinței va avea loc vineri, 3 noiembrie, ora 16.00, în Sala Mare a Palatului Culturii din Tîrgu Mureș. Vor vorbi: conf. dr. Nagy Előd, prorector UMF Tîrgu Mureș, Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, dr. Vass Levente, Fundaţia „Studium Prospero”, șef lucr. dr. Szabó Mónika, Fundaţia „Sfântul Blasius”.

Programul conferinței este disponibil aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram