Biblioteca UMFST, oportunități de stagiu de formare profesională pentru studenți

Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș nu este doar un centru destinat studiului și cercetării, ci și un spațiu de formare profesională.

Începând cu acest an universitar, studenți și masteranzi ai Facultății de Științe și Litere „Petru Maior”, de la specializarea Istorie și Turism Cultural, își desfășoară stagiul de practică în Laboratorul de digitalizare a publicațiilor.

Biblioteca își dorește astfel să contribuie la dezvoltarea unor competențe reale, necesare celor care și-au asumat ca viitor conservarea și promovarea patrimoniului cultural al umanității. Studenții au contribuit la îmbogățirea repozitoriului digital instituțional, digitizând cărți, publicații periodice, manuscrise, materiale iconografice, pentru a furniza resurse informaționale pentru cercetători din întreaga lume. Cele mai frecvente locații de accesare a repozitoriului digital au fost: SUA, Franța, Canada, Germania, Rusia, Ungaria, Belgia, Suedia, Ucraina, Republica Moldova, Anglia.

Repozitoriul (depozitul digital) instituțional poate fi consultat accesând următorul link: http://dspace.umfst.ro/jspui/?locale=ro

Despre ceea ce a reprezentat experiența stagiului de practică în cadrul Bibliotecii UMFST, a ales să ne împărtășească câteva impresii Cucer Dorian Szabolcs, masterand, Istorie și Turism Cultural, anul 2:

Practica desfășurată la începutul primului modul al anului universitar 2022-2023 a avut ca și scop familiarizarea cu spațiul Bibliotecii Universitare și învățarea procesului de digitalizare a materialelor, fie ele reviste, carți, ori alte surse, unele putând chiar fi ridicate la nivel de izvor istoric. Toate materialele scanate erau, în fond, cărți cu subiecte pe diverse arii științifice, de la reviste literare, la vechi tratate de medicină și chiar cărți tehnice, unele dintre ele depășind vârsta unui secol.

Prin această practică efectuată la bibliotecă am aflat rolul digitalizării arhivelor/actelor/cărților. Majoritatea celor enumerate anterior se aflau într-o stare precară, cauzată de diferiți factori, iar restaurarea lor se putea dovedi imposibilă sau problematică. Digitalizarea oferă o modalitate rapidă și ușoară de a păstra datele acestor cărți pentru generațiile care vin din urmă. Fie că vorbim de statistici, reviste literare sau tratate, acestea atestă trecutul și formează o bază pentru lumea în care trăim, de aceea chiar și cea mai banală pagină de revistă trebuie să rămână, într-un format sau altul, în viață. Ca și individ pregătit în științele istorice, aceste simple foi pot semnifica o adevărată comoară pentru un cercetător istoric. Fie că încearcă să afle istoria medicinei, istoria mentalităților, istoria elitistă sau pur și simplu statistici referitoare la nivelul de trai sau consum, toate acestea pot fi fructificate de către un specialist din istorie, asta doar rezumându-mă strict la domeniul meu (utilitatea lor poate fi extinsă în mai multe domenii).

În ceea ce privește educația primită în cadrul stagiului de practică, totul a început cu prezentarea spațiului de muncă, mai exact cu prezentarea spațiilor de depozitare și lucru din incinta bibliotecii. Mi s-a efectuat un instructaj, în primă fază, referitor la selecția cărților care necesită sa fie transcrise într-un format digital. Această selecție se face în funcție de stadiul de degradare al unui lot, dar și calitatea conținutului poate semnifica un criteriu de selecție. Acest instructaj a fost urmat de unul de tip know-how în cadrul digitalizării. Astfel, am învățat aparatele și softurile utilizate de către angajații bibliotecii pentru a digitaliza diverse cărți, cât și diverse tehnici utilizate în cazuri excepționale, cum ar fi cărțile foarte deteriorate. Acest instructaj de scanare a fost urmat de partea de salvare și procesare a noului fișier digitalizat, care trece printr-o verificare de către restul corpului de bibliotecari. Această verificare are rolul de a corecta anumite greșeli, mărunte sau nu, apărute pe parcursul scanării. Toate acestea se finalizează cu încărcarea fișierelor pe biblioteca digitală a UMFST G.E. Palade Tg. Mureș. Și aici am avut parte de un instructaj, referitor la navigarea și exploatarea platformei digitale a bibliotecii.

Toate acestea au avut loc pe parcursul primului semestru al anului universitar 2022-2023.

Ca și notă personală, ma simt bucuros că am reușit să ajut la digitalizarea a aproximativ 15 materiale care pot fi utilizate drept surse principale sau secundare de către un istoric.

Coordonatori stagii de practică: Șef Serviciu Biblioteca Anamaria Helgiu și Conf. Univ. Dr. Georgeta Fodor

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Follow by Email
Facebook
YouTube
Instagram